Preot filmat în timp ce își bate soția pe stradă, în plină zi, la Bacău. Femeia are copilul în brațe (VIDEO)
Imagini revoltătoare la Bacău, în centrul orașului, unde un preot a fost surprins în timp ce își agresa soția care ținea copilul în brațe.
Scenele dramatice ar fi fost surprinse miercuri la prânz, chiar în centrul orașului Bacău, transmite a1.ro. Se pare că incidentul ar fi pornit de la o ceartă, care a degenerat după ce femeia ar fi coborât din mașină ținându-și copilul în brațe.
Preotul a coborât din mașină și a agresat-o pe femeie, după care a băgat-o cu forța în mașină și a demarat în trombă.
După apariția imaginilor revoltătoare pe internet, „Slujitorul Domnului” și-a cerut scuze pentru incident.
Preotul și-a cerut scuze pentru ieșirea violentă
„Aș vrea să îmi cer iertare în fața tuturor pentru ieșirea mea de mai devreme. Recunosc că nu am niciun fel de scuză a modului în care am procedat, nu aș vrea să mai văd cum este denigrată imaginea Bisericii și a preoților din cauza mea.
Aș vrea să mă credeți că nu este acesta genul meu de om, dar printr-o orbire de moment am pierdut controlul. În acest moment, soția este bine acasă alături de copil, situația s-a calmat din toate punctele de vedere și după ce am plecat din centru vă garantez că nu a mai urmat niciun fel de fapt violent.
În viața omului se mai întâmplă ca încărcătura emoțională, stresul cotidian și oboseala să ia amploare din ambele părți și fără răbdarea de a rumega faptele luăm decizii pripite precum am luat și eu. Iar îndrăznesc să îmi cer iertare în fața tuturor și sper ca în timp să mă și iertați”, a scris preotul pe Facebook.
Fiică de preot, judecată pentru tentativă de omor
O fată de preot din Urlați, județul Prahova, este judecată pentru tentativă de omor după ce și-a agresat colega de apartament.
Inițial, procurorii au trimis-o în judecată pentru loviri și alte violențe, dar judecătorii au considerat că victimei i-a fost pusă viața în pericol și au schimbat încadrarea juridică în tentativă de omor calificat!