Călin Gălășeanu, președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), a vorbit, în cadrul emisiunii Gândul Live, despre problemele cu care se confruntă bolnavii din România pentru că lista de medicamente compensate nu a mai fost actualizată de aproape 6 ani.
„Din acest punct de vedere, România este un exemplu foarte prost în UE. Niciun medicament lansat din 2008 până în prezent nu se regăsește pe lista de medicamente compensate. Din aprilie la actuala listă de medicamente se vor adăuga încă 130 de molecule noi”, a declarat Gălășeanu.
Președintele ARPIM a menționat că această listă nu mai poate fi amânată, mai ales că autoritățile de la noi din țară și-au luat angajamentul ca până în 2015 să o actualizeze, în caz contrar existând riscul de infringement.
„În 24 de ani de la Revoluție, la Sănătate s-au perindat 25 de miniștii. Reforma sanitară în România a fost făcută tot de atâtea ori. În Germania au fost în același interval de ani doar 9 miniștrii ai sănătății”, a mai spus șeful ARPIM.
Acesta a mai vorbit și despre raport Patient W.A.I.T. făcut de EFPIA (European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations), ale cărui date arată că lista de medicamente compensate a fost actualizată în aprilie 2008. De atunci și până în prezent, „pe lista de așteptare” sunt peste 130 de medicamente noi.
Datele raportului arată că în vreme ce pacienții români trebuie să aștepte mai bine de 5 ani pentru a beneficia de tratamente compensate noi, bolnavii din Marea Britanie și Germania au acces la ele imediat după ce au fost autorizate.
În Belgia pacienții trebuie să aștepte 392 de zile, în Portugalia – 349 de zile, în Spania – 349 de zile, Italia – 326 de zile, Franța – 289 de zile, Slovacia – 255 de zile, Finlanda – 211 de zile, Suedia – 206 de zile, Olanda – 196 de zile, Grecia – 188 de zile, Norvegia – 175 de zile, Irlanda – 157 de zile, Elveția – 140 de zile, Danemarca – 125 de zile și în Austria 88 de zile.
„În prezent există un tratament pentru Hepatita C care vindecă boala respectivă, dar de care pacienții români nu pot beneficia de el pentru că lista de medicamente compensate nu a mai fost actualizată de aproape 6 ani”, afirmă Călin Gălășeanu, care a menționat că la nivel mondial în fiecare an se lansează 30 de terapii noi.