PRETENȚII RESPINSE. România a câştigat un proces cu fraţii Micula. Cât trebuie să ramburseze statului oamenii de afaceri
Tribunalul internaţional de arbitraj de la Washington a respins pretenţiile de nouă miliarde de lei ale fraţilor Ioan şi Viorel Micula contra României. Anunţul a fost făcut de consorţiul firmelor de avocatură care a reprezentat România în procesul privind impozitarea băuturilor spirtoase.
Potrivit avocaților, tribunalul i-a obligat pe cei doi să ramburseze României 75% din costurile legale şi alte cheltuieli.
„Printr-o hotărâre arbitrală emisă la data de 5 martie 2020, Tribunalul arbitral internaţional constituit sub auspiciile Centrului internaţional pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii (ICSID) de pe lângă Banca Mondială a respins pretenţiile împotriva României în valoare de peste 9 miliarde de lei, formulate de Ioan şi Viorel Micula şi de mai multe societăţi române asociate acestora, inclusiv S.C. Scandic Distilleries SA („Reclamanţii”)”, conform unui comunicat de presă al consorţiului format din firmele de avocatură „Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP” din Bucureşti şi „LALIVE” din Geneva, Elveţia, citat de Mediafax.
Potrivit avocaţilor, Tribunalul a obligat reclamanţii să ramburseze României 75% din costurile legale şi alte cheltuieli pe care le-a suportat pentru a se apăra împotriva pretenţiilor şi a cheltuielilor de arbitraj.
Hotărârea încheie un arbitraj iniţiat de reclamanţi în anul 2014 în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor („Tratatul”).
În cadrul arbitrajului, fraţii Micula au acuzat statul român că şi-a încălcat obligaţiile internaţionale în temeiul Tratatului, că n-a reuşit să aplice adecvat legile privind impozitarea băuturilor spirtoase şi că a adoptat alte preţuri pentru apa minerală.
„Cu toate acestea, în hotărâre, Tribunalul a decis că reclamanţii nu au arătat că România nu a reuşit să îşi aplice legile privind impozitarea în ceea ce priveşte băuturile spirtoase. Într-adevăr, a constatat că „România s-a angajat în eforturi serioase şi vizibile pentru a îşi aplica legile privind impozitarea în legătură cu alcoolul.” Potrivit Tribunalului, România „a arătat că are un mecanism complex pentru aplicarea legilor sale, o strategie prin care se asigură aplicarea în mod eficient din perspectiva costurilor, şi o structură de executare atât la nivel de gospodărie individuală, cât şi la nivel de producător industrial, implicând ANAF, Vama şi DG Antifraudă”, mai arată sursa citată.
Avocaţii arată că Tribunalul a decis că nu are competenţă pentru a examina afirmaţiile afaceriştilor referitoare la regimul de stabilire a preţurilor pentru apa minerală, pe baza faptului că regimul a fost adoptat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului în 2003.
România a fost apărată în cadrul arbitrajului de un consorţiu format din firmele de avocatură „Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP” din Bucureşti şi „LALIVE” din Geneva, Elveţia.
La finalul anului trecut, Guvernul condus de Ludovic Orban a alocat peste 900 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru plata titlului executoriu emis în baza deciziei Curţii de Arbitraj Internaţională către fraţii Micula, pentru a rezolva situaţia Romatsa.
Conturile Romatsa au fost poprite în contextul în care fraţii Ioan şi Viorel Micula au câştigat un proces împotriva statului român. Datoria este de aproape 400 de milioane de euro.