Primăria Sectorului 5 colectează gratuit deșeurile voluminoase. Vlad Popescu PIEDONE face apel la locuitori să respecte programul (P)
Primăria Sectorului 5 anunță o nouă acțiune de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, adresată locuitorilor din sector. În ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni, angajații Salubrizare Sector 5 S.A. vor prelua aceste deșeuri conform unui program separat, în baza solicitărilor prealabile.
„Venim în sprijinul cetățenilor Sectorului 5 și luna aceasta și colectăm, gratuit, deșeurile voluminoase (mobilier, obiecte sanitare, saltele etc.) care nu pot fi preluate cu sistemele obișnuite de colectare”, se arată în mesajul postat de Primăria Sectorului 5 pe Facebook.
În luna noiembrie, colectarea va avea loc pe 30 noiembrie 2024, între orele 08:00 și 17:00. Cetățenii care locuiesc la bloc sunt rugați să depoziteze obiectele voluminoase la ghenele din spatele blocurilor, iar cei care locuiesc la casă, în fața curților.
”Ne dorim să eliminăm fenomenul obiectelor de mobilier aruncate la colțul străzii și acționăm, împreună cu colegii de la Salubrizare Sector 5, pentru a colecta deșeurile voluminoase. Fac apel la locuitorii Sectorului 5 să respecte programul stabilit și să facă solicitări la numărul de telefon 031.9450 sau la adresa de e-mail dispecerat@salubrizare5.ro. Să menținem sectorul curat, împreună”, a transmis primarul Sectorului 5,.Vlad Popescu Piedone