Primarul Cristian Popescu PIEDONE se pregătește de PAȘTI/Asfaltări și reparații în tot Sectorul 5
Primarul Cristian Popescu Piedone și-a făcut o misiune din a-și dedica timpul și energia comunității care i-a dat votul de încredere ca primar al Sectorului 5. A promis că va moderniza toate străzile din sector. Și pentru că vin Sărbătorile Pascale, Primăria Sectorului 5, prin societățile Salubrizare S5 S.A., Infrastructura S5 S.A. și Amenajare Edilitară S5 S.R.L., a demarat acțiunile de curățenie pe toată raza administrativ teritorială. Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, a dispus ca echipele să acționeze pe fiecare stradă, mai ales pe cele situate între blocuri, pentru ca fiecare cetățean să se bucure de un sector curat.
Sărbătoril Pascale sunt întâmpinate în Sectorul 5 prin acțiuni de salubrizare atât în zonele cu trafic, dar și în zonele dintre blocuri. În perioada următoare, reprezentanții administrației locale vor derula în această perioadă reparații locale în carosabil și trotuare, repararea sau montarea gardurilor și mobilierului urban, repararea stâlpilor de iluminat public, trasarea și retrasarea marcajelor locurilor de parcare și a marcajelor rutiere, montarea de stâlpișori și sfere pentru protejarea trotuarului, montarea limitatoarelor de viteză.
Infrastructură S5 acționează cu un efectiv de 25 de oameni și 10 utilaje. Se vor efectua lucrări atât manual cât și mecanizat. Societatea AES Sector 5 se ocupă de curățenia spațiilor verzi aferente blocurilor. De asemenea, se vor curăța și se vor pune în funcțiune fântânile arteziene, mobilierul urban va fi vopsit și reparat, de asemenea și elementele gardurilor de protecție din stațiile STB.
Ne bucurăm că am finalizat cu succes încă o lucrare importantă pentru care echipa noastră a lucrat! În cadrul acestei lucrări am realizat reparații ale carosabilului, eliminând denivelările și gropile, iar pentru gestionarea apelor pluviale, am instalat o nouă țeavă de scurgere și am montat un geiger modern. Este o bucurie să contribuim la crearea unui mediu mai frumos și funcțional pentru comunitatea noastră!, anunță societatea pe Facebook.