Prima pagină » Diverse » Primarul Iașiului, Mihai Chirica, lovit de COVID imediat după alegeri: „Voi urma schema de tratament”

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, lovit de COVID imediat după alegeri: „Voi urma schema de tratament”

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, lovit de COVID imediat după alegeri: „Voi urma schema de tratament”

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a anunțat vineri că a fost depistat pozitiv la testul pentru Covid-19, după ce mai mulți angajați ai Primăriei s-au infectat cu coronavirus. Primarul spune că s-a izolat și spune că se simte ”normal”, dar că în perioada următoare va urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control.

”Vă anunț că m-am izolat , ma simt normal și că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar cu care ma voi consulta permanent”, a scris Chirica pe pagina sa de Facebook.

https://www.facebook.com/Mihai.Chirica.Iasi/photos/a.654314474701501/2207401699392763/?type=3&theater

 

„Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili și solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toți.

Dragi ieșeni, aveți grijă unii de ceilalți, feriți-vă de boală și nu uitați că sănătatea e un dar”, a mai scris primarul.

Anunțul- șoc vine la doar câteva zile după ce autoritățile au luat măsuri pentru a limita răspândirea COVID în cazul pelerinajului tradițional la moaștele Sf Parascheva.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, a declarat, miercuri seara, că Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi organizată în perioada 8-15 octombrie, aşa cum era programat iniţial, ci se va desfăşura doar de hramul sfintei, în ziua de 14 octombrie, cu Sfânta Liturghie.

„Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iaşi pelerini din alte localităţi, racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineaţă, cum era programul iniţial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a notificat Prefectura Judeţului Iaşi că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârşirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a afirmat preotul Constantin Sturzu.

Reacţia vine după ce în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a stabilit că participarea credincioşilor la sărbătorile religioase va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.

Câteva sute de persoane s-au adunat vineri seară, nemulțumite de interdicțiile impuse de autorități la pelerinajul Sfintei Parascheva

Oamenii spun rugăciuni și cântă cântece religioase.

O parte dintre ei au pancarte cu mesaje precum „Pelerinaj zilnic la metrou permis, pelerinaj la sfinți, o dată pe an, interzis!” sau „Dumnezeu este cu noi, fiți curajoși!”. În imaginile filmate de Bună Ziua Iași se poate vedea că unii participanți nu poartă mască.