Prima pagină » Diverse » Problemele antreprenorilor români, pe masa PUSL. Principalele teme de discuții

Problemele antreprenorilor români, pe masa PUSL. Principalele teme de discuții

Problemele antreprenorilor români, pe masa PUSL. Principalele teme de discuții

O delegație a Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) s-a întâlnit cu reprezentanți ai Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), pentru a discuta cele mai mari probleme cu care se confruntă antreprenorii în momentul de față. 

PUSL menționează că cele mai importante probleme actuale care afectează IMM-urile sunt: concurența neloială, în sensul ca statul nu-și face datoria în ceea ce privește tratamentul egal pentru capitalul romanesc și cel străin, sau între plătitorii de taxe și evazioniști; impozitarea excesivă a muncii și lipsa de predictibilitate legislativă în domeniul economic.

Delegația PUSL a fost reprezentată de Grațiela Gavrilescu (Președinte BEX PUSL), Bogdan Ciucă (Vicepreședinte PUSL) și Lavinia Șandru (Coordonator de Comunicare PUSL), iar din partea Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, președintele CNIPMMR, alături de care s-au aflat Sterică Fudulea, secretar general, respectiv Felix Căprariu, președintele Patronatului IMM București – Ilfov.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?