STARE DE URGENȚĂ. Procurorul General, Gabriela Scutea: „Au fost deschise 700 de dosare penale de la începutul stării de urgență. DNA a deschis un dosar în cazul achiziționării de materiale sanitare”
Gabriela Scutea, procurorul General al României a declarat, la Europa FM, că au fost deschise aproape 700 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, dar și pentru alte 34 de infracțiuni care au legătură cu starea excepțională printre care fals și declarații și abuz în serviciu. În ceea ce privește achizițiile publice, spune că a fost deschis un dosar penal de DNA în cazul cumpărării de materiale prin firma unei bucătărese din Giurgiu
O parte dintre dosare vizează și felul în care au apărut focarele de la Spitalul Municipal din București, de la Spitalul Județean Suceava, dar și la Maternitatea din Timișoara.
„O să exemplific câteva, este vorba de cazul de la Maternitatea din Timișoara, după care cel mai mediatizat și cel mai grav caz cel de la Spitalul Județean din Suceava. Mai avem, de asemenea, o sesizare formulată la Spitalul Universitar din București. Da, sunt plângeri penale și sunt vizate fie persoane din managementul unității medicale, fie persoane care efectiv aveau atribuții de îngrijire, de aplicare a recomandărilor terapeutice și ceva s-a interpus pe acest traseu de exercitare al atribuțiilor de serviciu, ” explicat Gabriela Scutea.
„Pentru a clarifica felul în care au apărut focarele de la Spitalul Județean din Suceava, Spitalul Militar din Focșani și de la Deva, focare în care au murit mulți bolnavi, Parchetul General va face echipă cu militarii care au condus sau conduc unitățile sanitare respective”, adaugă Gabriela Scutea, într-un interviu realizat pentru Europa FM.
De la instituirea stării de urgență, procurorii au întocmit aproape 700 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, dar și pentru alte 34 de infracțiuni care au legătură cu starea excepțională printre care fals în declarații și abuz în serviciu.
Procurorul General mai spune că procurorii au început o anchetă și pentru elucidarea felului în care s-a făcut una dintre primele mari achiziții de materiale de protecție de către stat
Un dosar penal a fost deschis de DNA în cazul cumpărării de materiale prin firma unei bucătărese din Giurgiu.
„Este un fapt de neînțeles că la debutul unei investigații, atunci când trebuie să-ți construiești o strategie de anchetă, un organ necompetent a comentat asupra sesizării din oficiu și a declinării către DNA”, a mai spus Procurorul General.