Program educațional de top – Business Development & Leadership pentru manageri și lideri la școala de afaceri a ASE
Academia de Studii Economice din București (ASE) împreună cu Universitatea de Economie din Bratislava (EUBA) și Universitatea de Economie din Varna (UEV) deschid oficial înscrierea pentru primul Certificat de Executive Education Business Development & Leadership într-un context internațional, destinat profesioniștilor, managerilor și liderilor interesați să își dezvolte perspectiva competențele și de asemenea rețeaua de contacte din regiune. Programul este unul care aduce împreunpă experți de top din România, Slovacia și Bulgaria fiind cea mai bună soluție pentru profesioniștii și managerii care caută o perspectivă regională asupra business-ului și oportunităților din Europa de Sud-Est.
Participanții vor studia și vor învăța cum să dezvolte o strategie de afaceri potrivită într-o economie globală din ce în ce mai interconectată și competitivă, cum să adapteze și să dezvolte strategii de marketing și să sprijine dezvoltarea mărcii, cum să formeze și să conducă echipe și organizații și cum să înțeleagă și să exploateze informațiile financiare într-un business inteligent. Toate acestea vor reuni participanții în echipe care vor lucra la proiecte internaționale și îi vor provoca să dezvolte și să adapteze propuneri de afaceri reale.
Programul va începe în pe 18.04.2023 și se va termina pe 14.10.2023 după 72 de ore structurate în 6 module, cu 12 ore pe modul. Fiecare modul va fi livrat într-un format hibrid, incluzând un bloc de conținut online (2 ore x 2 seri de săptămână) și o rezidență pe parcursul unui weekend (o sâmbătă – 8 ore), iar programul exact este disponibil pe pagina web a programului. Participanții vor avea ocazia să viziteze și să exploreze, de asemenea, mediul de business și viața culturală a 3 orașe pe parcursul celor 6 rezidențe: București (3), Varna(1) și Bratislava (1).
Subiectele abordate în cele 6 module sunt: I Strategie și Agilitate în Afaceri / II Digital Marketing și Branding / III Talent Management și Team Development / IV Financial Intelligence / V Leading People and Organizations / VI Capstone Project – Start-up Team Challenge.
Taxa de școlarizare a programului este de 2500 de euro și exclude costurile de călătorie și cazare pentru cele două reședințe (ar trebui luat în considerare un buget de 300 de euro – 500 de euro pentru fiecare rezidență care va implica călătoria la Varna și Bratislava), care vor fi acoperite de fiecare participant în funcție de fiecare caz particular.
Numărul de locuri este limitat, fiind disponibile doar 10 locuri care se vor ocupa în perioada 20 Martie 2023 – 02.04.2023. Pentru detalii complete vizitați pagina programului, iar pentru înscriere o puteți contacta pe doamna lector universitar doctor Ramona IGREȚ la ramona.igret@man.ase.ro.
Detalii complete AICI
Pre-înscriere: AICI.