Prima pagină » Diverse » Protestul de la metrou: Polițiștii și procurorii au declanșat cercetări pentru neasigurarea serviciilor de transport | VIDEO

Protestul de la metrou: Polițiștii și procurorii au declanșat cercetări pentru neasigurarea serviciilor de transport | VIDEO

Protestul de la metrou, declanșat vineri dimineața, a dus la deschiderea unor cercetări pentru neasigurarea transportului.

Astfel, Poliția Capitalei a anunțat, vineri, că a declanșat cercetări, sub supravegherea procurorilor, cu privire la declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor legale, informează site-ul agenției Agerpres.

Mai exact, anchetatorii cercetează o posibilă încălcare a legii, prin neasigurarea serviciilor de transport la cel puțin o treime din activitatea normală.

„Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a declanşat cercetări, conform art. 218, alin (4) din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social: declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor art. 205 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, respectiv neasigurarea serviciilor de transport, la cel puţin o treime din activitatea normală”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei şi Jandarmeriei Capitalei.

Vineri, circulaţia metroului este blocată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând pe şine şi împiedicând pornirea trenurilor de pasageri.

Primele sancțiuni după protestul de la metrou

Apar și primele sancțiuni după protestul de la metrou de vineri dimineața, care a dus la blocarea circulației în subteran, anunță Poliția.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Ciprian Romașcanu, a declarat vineri că unii dintre protestatari au fost deja identificați și amendați.

Un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM a perturbat circulaţia trenurilor de metrou vineri dimineaţa.

Oamenii coboară în tunel, pe calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex.

Florin Cîțu, acuzații la adresa șefului de sindicat

Premierul Florin Cîțu îl acuză pe șeful sindicatului de la Metrorex, Ion Rădoi, că ar fi organizat protestul de la metrou pentru că „îi dispar sinecurile”.

Totodată, șeful Guvernului le-a transmis miniștrilor Transporturilor și de Interne să ia măsuri, susținând că „bucureștenii nu trebuie să sufere”.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?