Prima pagină » Diverse » „Putin, ia niște ceai”. Proteste de amploare în Rusia, după presupusa otrăvire a lui Navalnîi 

„Putin, ia niște ceai”. Proteste de amploare în Rusia, după presupusa otrăvire a lui Navalnîi 

„Putin, ia niște ceai”. Proteste de amploare în Rusia, după presupusa otrăvire a lui Navalnîi 

Mii de persoane au ieşit, sâmbătă, în stradă în oraşul Habarovsk din estul Rusiei pentru a protesta împotriva modului în care Vladimir Putin gestionează o criză politică regională, dar și pentru presupusa otrăvire a lui Alexei Navalnîi, opozantul liderului de la Kremlin, potrivit Reuters.

Putin, ia nişte ceai”, au scandat protestatarii în timp ce mărşăluiau pe principala stradă din oraş, făcând referire la politicianul de opoziţie Alexei Navalnîi, care s-a îmbolnăvit grav în această lună după ce a băut o ceaşcă de ceai într-o cafenea dintr-un aeroport.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost transport cu avionul în Germania săptămâna trecută după ce i s-a făcut extrem de rău în timpul unui zbor spre Moscova din oraşul siberian Tomsk. El se află acum într-o comă indusă medical la un spital din Berlin.

Locuitorii din Habarovsk, oraş la circa 6.110 km est de Moscova, au început să organizeze marşuri săptămânale după trimiterea la închisoare la 9 iulie a lui Serghei Furgal, guvernatorul popular al regiunii, în legătură cu acuzaţii de crimă pe care le neagă. Susţinătorii săi spun că detenţia este motivată politic.

„Au vrut să-l ucidă, nu să-l sperie”

Leonid Volkov, şeful de personal al opozantului rus Aleksei Navalnîi, mărturisește într-un interviu pentru CNN, că ani de zile a avut coşmaruri în care primea vestea că bunul său prieten și coleg a fost ucis.

Am avut coşmaruri în care cineva mă trezeşte şi mă anunţă că Aleksei a fost ucis sau a păţit ceva cumplit”, a mărturisit Volkov într-un interviu pentru CNN. „S-au repetat de cel puţin zece ori”, a mai spus el.

Transportat în Berlin

Navalnîi a fost transportat în cele din urmă la Berlin unde doctorii n-au putut stabili decât că cel mai probabil a fost otrăvit cu o substanţă din grupul inhibitorilor de colinesterază. Însă faptul că nu a fost identificată substanţa specifică a fost exploatat de Rusia: purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că nu există motive să fie deschisă o anchetă oficială.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum