Rata finală de promovare la Bacalaureatul de toamnă este de 34,1% / Un singur candidat a avut media 10
Rata finală de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat este de 34,1%, în creştere cu aproape un procent faţă de sesiunea august-septembrie de anul trecut. Un singur candidat a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2020, după soluţionarea contestaţiilor, este de 34,1%, în creştere cu aproape un procent, în raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (33,4%).
Comparativ cu rata de promovare generată de rezultatele iniţiale (31,5%) se constată o majorare de 1,9%.
Prin urmare, 11.742 de candidaţi (cu 884 mai mulţi, faţă de prima afişare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceştia, 7.543 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 4.199 de candidaţi provin din promoţiile anterioare.
Rata de succes pentru promoţia din anul şcolar 2019 – 2020 a crescut la 36,4% (de la 34% – înainte de contestaţii), în timp ce pentru promoţiile anterioare, ponderea candidaţilor promovaţi este de 30,5% (27,8% înainte de soluţionarea contestaţiilor).
Au fost depuse 10.355 de contestaţii, iar în cazul a 6.096 de lucrări notele au fost modificate (prin creştere sau micşorare).
S-au prezentat 34.462 de candidaţi din totalul celor 42.747 de candidaţi înscrişi. â
Potrivit MEC, un candidat a încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului, acest rezultat reprezintă o premieră. Candidatul face parte din promoţia curentă.
Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminaţi 169 de candidaţi.
Media minimă de promovare a examenului este 6 (şase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Rezultatele finale au fost afişate sâmbătă, la ora 10:00, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată.
Fraudă de proporții la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului: 32 de lucrări identice, în Alba Iulia
În Alba Iulia, la examenul de Limba Română, s-a întâmplat ceva care întrece orice imaginație, nici profesorii nu credeau că este posibil așa ceva: au fost descoperite nu una, două, trei, ci 32 de lucrări identice!