Rata inflației a crescut la 15,5%. Cu cât s-au SCUMPIT alimentele
Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a crescut la 15,5% în februarie 2023, de la 15,1% în ianuarie 2023.
Totodată, INS arată că mărfurile alimentare s-au scumpit cu 22,35%, cele nealimentare, cu 12,73%, iar serviciile, cu 10,38%, .
INS anunță scumpiri pe linie
În februarie 2023, comparativ cu luna precedentă, preţurile de consum au crescut cu 0,98%, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,85%, al celor nealimentare cu 0,45% şi serviciilor cu 0,70%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2022 – februarie 2023) faţă de precedentele 12 luni (martie 2021 – februarie 2022) este 14,9%.
În februarie faţă de ianuarie, cel mai mult s-au scumpit legumele şi conservele de legume, cu 6,35%, fructele proaspete, cu 4,88%, cartofii, cu 4,61%, peştele proaspăt, cu 2,78%, brânza, cu 2,26%. Creşteri de preţuri au mai înregistrat ouăle, cu 1,33%, zahărul – 1,23%, laptele – 1,01%, carnea de pasăre – 1,2%, produsele de morărit şi panificaţie – 1,13%, dar şi berea, cu 1,63%. Ieftiniri în grupa produselor alimentare s-au înregistrat la ulei comestibil, în februarie faţă de ianuarie, cu 1,83%.
La categoria servicii, cea mai mare scumpire, cu 3,55%, în februarie raportat la luna precedentă, s-a consemnat la confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte. Chiriile au crescut cu 1,1%, îngrijirile medicale cu 1,58%, restaurante, cafenele, cantine, cu 1,57%, iar igienă şi cosmetică +1,46%.
Ieftiniri au avut loc la biletele de avion, cu 12,28%, la energia electrică – 1,33%, dar şi termică – 1,06%.
Banca Naţională a României se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să scadă mai repede decât s-a anticipat anterior, în special începând din trimestrul III al anului în curs, pe fondul prelungirii schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie până la 31 martie 2025 şi al redefinirii caracteristicilor acestora din 1 ianuarie 2023.