Rechizite GRATUITE prin Programul „Șanse egale în EDUCAȚIE” din județul ILFOV
Peste 20 000 de pachete cu rechizite vor fi distribuite elevilor din clasele 0-IV din județul Ilfov. Președintele Consiliului Județean, Hubert Thuma, a anunțat că vor fi distribuite gratuit, în urma unui parteneriat al CJ Ilfov cu Inspectoratul Școlar Ilfov și cu unitățile administrativ-teritoriale din județ.
Proiectul „Șanse egale în EDUCAȚIE”, 2024-2025, prevede distribuirea, gratuită, a unui pachet cu rechizite, elevilor aflați în ciclul primar al tuturor unităților de învățământ din județul Ilfov, elevilor care frecventează cursurile la zi, în vederea reducerii abandonului școlar. prin urmare, aproape 24 000 de pachete școlare au fost distribuite în cele 7 centre pentru depozitare, situate în Vidra, Măgurele, Buftea, Snagov, Afumați, Pantelimon și Tunari, și ulterior, distribuite școlilor din proximitate.
Am stat de vorbă cu părinții din Ilfov și cei mai mulți se gândesc să-și pună de acum bani deoparte pentru rechizitele de care copiii vor avea nevoie din toamnă, ba unii chiar se gândesc să le cumpere din vară, ca să își planifice bugetul chibzuit. Așa că, proiectul social prin care toți școlarii claselor 0-IV primesc gratuit rechizite este binevenit. Părinții își pot face calculele din timp pentru a-și planifica din timp cumpărăturile pentru noul an școlar. Listăm rechizitele incluse în pachetul școlar: riglă, radieră, ascuțitoare, creion HB, caiet dictando A5, caiet matematica A5, carte de citit, caiet pentru jurnal de vacanță, acuarele, pensulă, set creioane colorate 12 bucăti, caiet de vacanță de la ed.Litera, bloc de desen A4, stilou cu rezerve, puzzle. Până acum, pachetele cu rechizite au fost distribuite în 80% din unitățile de învățământ din județul Ilfov, spune președintele Hubert Thuma.
Citește și:
Președintele CJ ILFOV, Hubert THUMA a făcut anunțul: Fortul 13 JILAVA devine muzeu
CJ ILFOV și Primăria Bragadiru ridică o GRĂDINIȚĂ nouă/Proiectul a fost votat joi în UNANIMITATE