Restaurantul în care telefoanele sunt INTERZISE. Clienții stau la coadă pentru a prinde o masă

Publicat: 22 09. 2024, 21:19
Actualizat: 22 09. 2024, 22:27
Un celebru restaurant din centrul Capitalei s-a închis după 22 de ani / Sursa FOTO: Envato, foto cu caracter ilustrativ

Proprietarii au dorit să implementeze această schimbare radicală, crescând numărul de clienți. Este vorba despre un restaurant în care nu ai voie să folosești telefonul mobil. Turiștii stau la coadă pentru a savura masa. 

Un cuplu din Alsacia, Franța, deține restaurantul care a supraviețuit acestei transformări semnificative. În ciuda riscurilor semnificative, cei doi au ales să-și mute pizza de familie într-un loc special. Ar fi putut pierde mulți clienți, dar s-a întâmplat invers. Le Petit Plants de Mamma se bucură în prezent de o atmosferă plăcută.

Turiștii care au vizitat localul francez au rămas surprinși de mâncarea pe care au reușit să o savureze în întregime. În plus, nu au mai fost deranjați de apelurile și smartphone-ul lor.

„Oferim o atmosferă prietenoasă și familiară. Interzicerea telefoanelor nu a fost o decizie ușoară, dar suntem într-un loc plin de istorie și de oameni care fac rețete extraordinare realitate.

Am dorit să protejăm patrimoniul regiunii și ceea ce ne-au lăsat strămoșii. Gătind pentru cine alege să mănânce la noi și evitând să le distrăm atenția înseamnă că le oferim șansa de a ne descoperi. Vrem să readucem la viață acea atmosferă uitată aproape oriunde, inclusiv în familie. Până acum a funcționat. Vedem clienți care discută între ei, de la o masă la alta, mese unde se nasc prietenii și care chiar revin la noi în restaurant împreună.

Nu vrem să vină la noi acasă ca să stea cu telefonul pe masă, dorim să simtă pe deplin atmosfera prietenoasă și familiară”, a spus unul dintre proprietarii restaurantului francez, pentru publicația locală actu.fr.

Restaurantul unde clienții nu folosesc telefoane

Proprietarii au decis să interzică folosirea telefoanelor mobile pe toată durata prezenței în restaurant, mai arată sursa menționată. Așa se face că numărul clienților a crescut cu 30%, dintre care 95% se declară în favoarea detoxului digital.

În aceeași notă, proprietarii restaurantului din Franța speră să fie un exemplu în industria ospitalității și să câștige și alți colegi de partea lor. Cu siguranță, călătorii iau în calcul această variantă atunci când nu vor să mânânce pe grabă, ci să se bucure de momente relaxante.