Românca din imagine s-a măritat cu un arab. Câte neveste are soțul Mariei, în total: „Are și amantă!”
O româncă stabilită de zece ani în Germania, mamă a cinci copii, povestește pe TikTok cum este să fie căsătorită cu un bărbat de origine arabă care mai are și alte soții în afară de ea.
Ea povestește că este „a doua soție”, bărbatul său căsătorindu-se anterior cu o femeie care locuiește în Emiratele Arabe Unite. Potrivit acesteia, o astfel de căsnicie nu poate funcționa decât cu acceptare, mai ales că, în tradiția arabă, prima soție are întâietate, inclusiv în luarea deciziilor importante.
Practic, spune ea, deși au mai multe soții, bărbații arabi au și o viață independentă de ele.
„Când ești într-o religie musulmană sau într-o ecuație ca asta, nici trei avocați nu te mai scapă. Dacă prima nevastă este de acord cu amanta, cu iubirile extraconjugale, cu a doua nevastă, cu a treia sau a 47-a, parcă atâtea aveau voie, atunci eu nu mai am ce face. Dacă tu ți-ai dat acordul și ai acceptat să trăiești în ecuația aceasta, nu mai ai ce face. Deci pur și simplu ori pleci ori accepți. Dar când este vorba de copii, foarte multă lume acceptă multe lucruri și mulți nu se gândesc că și copiii ne cresc și până la urmă tot cu persoana aia rămân, că se gândesc că au trăit deja 10, 15, 20 de ani, tot cu tine mai trăiesc și restul vieții. Asta e. Dar nu toate soțiile de musulmani trăiesc rău.
În cazul meu, el are mai multe neveste, prima a rămas în Emirate pentru că are și acolo afacere. Ea a rămas acolo să se ocupe de afacere, iar eu l-am acceptat aici cu copiii. Și la ei fiecare femeie primește după merit. El a considerat că eu aș fi bună ca bonă pentru copiii lui, să îi gătesc, să îi spăl și toate cele. Deci de aia trebuie să bat la ușa lui înainte să intru, pentru că el are viața lui privată cu fiecare femeie. Nu pot să îl deranjez dacă vorbește cu ea sau are conferințe”, povestește ea, citată de stiridiaspora.ro.
„Eu, față de el, pot să mănânc ce vreau”
Românca mai povestește și că nu este neapărat obligată să respecte absolut toate obiceiurile soțului. Iar despre acesta din urmă, ea spune că el are și o amantă, cu care ar putea să se căsătorească.
„Eu sunt ok, mulțumită, primesc salariu frumușel, am parte și de vacanțe. Deci nu înțeleg de ce vi se pare așa ciudat ca o româncă să fie căsătorită cu un musulman. Și ei sunt oameni. Eu față de el pot să mănânc ce vreau, cum ar fi carne de porc, sunt foarte libertină. Iar pe lângă prima soție, mai are și o amantă, pe care se gândește dacă să o ia și pe ea de nevastă. Momentan doar pe ea am cunoscut-o, pe prima soție nu. Până la urmă eu fără soțul meu nu exist”, mai spune românca.
Sursa foto: TikTok