S-a mutat în Dubai și a început să mediteze copii. Cât a primit o profesoară pentru o TEMĂ pentru acasă
Pentru că salariile profesorilor nu sunt foarte mari, o profesoară din Statele Unite ale Amercii s-a gândit să schimbe peisajul și să câștige mai mulți bani.
Așadar, a ales să plece în Dubai pentru a da meditații copiilor din Emirate Arabe. Profesoara din SUA avea 25 de ani în 2020, când a plecat în Dubai printr-o agenție internațională.
”De atunci, am predat unor copii care fac parte din familii de elită din Dubai, milionari și miliardari care au făcut bani din investiții în petrol, startup-uri tehnologice și alte afaceri. Una dintre familiile pentru care am lucrat locuia într-unul dintre cele mai scumpe apartamente din Dubai, care avea o sală de artă, salon de masaj, sală de sport și cinematograf. Era dispus pe cinci etaje și avea un lift privat și câini de pază pe ușă”, a povestit profesoara pentru Business Insider.
”Mi-a dat 3.000 de dolari ca să-i fac temele pentru acasă”
Aceste familii aveau zeci de angajați: meditatori pentru copii, personal de securitate, menajere, șoferi, bucătari și bone pentru copii mici.
”Părinții nu erau adesea în preajmă, dar cei pe care i-am întâlnit erau aproape întotdeauna prietenoși cu mine. Am avut cele mai multe contacte cu bonele, care țineau mereu companie copiilor. Îmi găteau masa și îmi aduceau băuturi și aproape că mă simțeam parte din familiei, ca o soră mai mare”, a mai spus profesoara.
Însă, femeia a avut parte și de experiențe absolut șocante. Părinții altui copil, în vârstă de 7 ani, s-au asigurat că acesta va avea la ora de meditație o bufniță vie, atunci când a început să studieze păsările. ”Am găsit bufnița cocoțată pe blatul din bucătărie”, a spus profesoara. Un elev i-a spus că el nu trebuie să facă nimic niciodată, pentru că tatăl lui plătește pentru absolut orice. ”Apoi mi-a dat 3.000 de dolari ca să-i fac temele pentru acasă”, a mai povestit femeia.