Salată de boeuf pentru Crăciun. Rețeta secretă a lui Radu Anton Roman
Salata de boeuf este nelipsită de pe meselor românilor de sărbători, mai ales de Crăciun, când toată familia se adună la masă.
Pentru ca salata să fie delicioasă, este nevoie de răbdare, însă se prepară ușor dacă ții cont de rețetă și de pașii pe care trebuie să îi urmezi.
Radu Anton Roman avea rețeta perfectă de salată de boeuf, rețetă pe care, din ferire, o putem găsi în cartea ”Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”.
Ingrediente
700 grame de carne de vită (macră: muşchiuleţ, pulpă)
700 grame de cartofi (din cei care nu se fărâmă deloc la fiert)
300 grame de castraveciori muraţi în oţet (sau mai puţin, dacă sunt prea acri)
50 grame de mazăre boabe
2 gogoşari muraţi
3 morcovi mai mari
500 ml maioneză (cu sau fără lămâie) sare, după gust
câteva măsline pentru ornat.
Mod de preparare
Carnea se pune la fiert, până se rasoleşte. Cartofii se fierb şi ei, dar măsurat, să nu se pătrundă de tot. După aceea, se curăţă şi se lasă să se răcească. Mazărea, dacă e din cutie, o fierbi 5 minute; dacă e congelată, se fierbe până se înmoaie. Morcovii, curăţaţi bine, se fierb cam o jumătate de oră (sau chiar mai puţin), să fie mai tari. Castraveţii si gogoşarii se taie mărunţel. Se face apoi şi maioneza. Pe măsură ce legumele şi carnea au fiert şi s-au răcit, se taie şi ele mărunt.
Într-un castron se amestecă bine salata cu trei sferturi din maioneză. Se pune apoi salata muşuroi pe un platou, se rotunjeşte, se unge cu maioneza rămasă, iar gogosarul şi măslinele se taie feliuţe şi se ornează salata.
Pentru un gust desăvârșit, Radu Anton Roman sfătuiește gospodinele să fiarbă fiecare ingredient separat, pentru a-şi păstra gustul. De asemenea, în loc de carne de vită se poate face salată şi cu carne albă de găină, curcan sau chiar peşte. Secretul constă în consistența cărnii care trebuie să fie uscată, fără grăsimi moi sau lichide.
Alegeți ingredientele de cea mai bună calitate pentru a obține o salată de boeuf delicioasă, perfectă pentru masa de Crăciun!