Scandalul alegerilor din Capitală, alimentat de noi declarații/ Firea: Liberalii au pregătit un „plan diabolic”/ Grindeanu: Apar tot mai multe dovezi cum că au existat furturi

Scandalul alegerilor din Capitală, alimentat de noi declarații/ Firea: Liberalii au pregătit un „plan diabolic”/ Grindeanu: Apar tot mai multe dovezi cum că au existat furturi
Nicuşor Dan a obţinut 42,78% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, potrivit datelor centralizate de BEC după numărătoarea a 97,46% dintre voturi. Însă, potrivit exit-poll-ului de duminică seara, Dan ar fi avut 47,8%.
Publicat: 01/10/2020, 14:56

Scandalul privind acuzațiile de fraudare a alegerilor locale în București ia amploare, iar reprezentanții PSD contestă rezultatul alegerilor. Gabriela Firea susține că PNL „a gândit un plan diabolic”,  pentru fraudarea voturilor și că exit-poll-ul Curs-Avangarde a ieșit cu mult din marja de eroare admisă pentru acest tip de sondaj,  depășind astfel  toate „recordurile negative pe plan mondial”.  La rândul său, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că apar „tot mai multe dovezi” că au existat „furturi” la alegerile locale. 

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că liberalii au avut „un plan bine pus la punct” de fraudare a alegerilor, susţinând că acest plan a fost gândit în timpul campaniei electorale, din momentul în care „conducerea PNL era deja resemnată că vor pierde alegerile din Capitală” și ar fi decis, pe ultima sută de metri, că „lucrurile nu pot rămâne așa”.

„Vreau să vă imaginaţi, dacă PSD ar fi fost la guvernare şi ar fi organizat alegerile de o asemenea manieră şi PNL şi USR ar fi adus dovezi, aşa cum aducem noi, ce s-ar fi întâmplat. Probabil că lumea ar fi ieşit în stradă, probabil să s-ar fi făcut o presiune extraordinară ca Guvernul să cadă, pur şi simplu, că este cea mai gravă greşeală în faţa cetăţenilor aceea de a confisca votul lor”, a spus Firea, la sediul PSD, potrivit Agerpres..

Gabriela Firea susține că exit-poll-ul CURS-Avangarde este „cel mai trucat exit-poll de pe planetă, pregătind frauda”

„Am auzit că domnul prim-ministru este foarte liniştit şi calm, deşi nu ar fi trebuit să fie, pentru că este o pată mare adusă democraţiei, dar şi o pată mare şi urâtă pe obrazul domniei sale, spunând că diferenţa dintre mine şi domnul Nicuşor Dan este oricum considerabilă şi dacă s-ar număra voturile şi dacă s-ar reface alegerile rezultatul acesta ar fi. Nu. Eu cred că a fost un plan foarte bine pus la punct. Cu câteva zile înainte de alegeri, conducerea PNL era deja resemnată că vor pierde alegerile din Capitală, dar de ultim moment s-au gândit că, totuşi, nu pot lăsa lucrurile aşa. Atunci s-au gândit la un plan diabolic, aşa se explică şi diferenţa enormă, care nu are nicio legătură cu realitatea, care a fost anunţată la exit-poll-ul CURS-Avangarde duminică seara, 10 procente între mine şi Nicuşor Dan, Un exit poll nu trebuie să depăşească marja de eroare de 1,5%, deci practic, a bătut toate recordurile negative pe plan mondial va rămâne în cărţile de sociologie ca cel mai trucat exit-poll de pe planetă, pregătind frauda”, a susţinut Gabriela Firea.

Firea: „De aceea stau ei foarte calmi, că au avut un plan diabolic şi un plan împotriva cetăţenilor”

„Acum, diferenţa dintre noi este de 4 şi ceva la sută, deci nici măcar 5%, probabil că aceasta este scoasă din context, scoasă din pix, din carioca(…) De aceea stau ei foarte calmi, că au avut un plan diabolic şi un plan împotriva cetăţenilor. Nu există niciun fel de legitimitate a celor care au fost aleşi prin fraudă”, a mai afirmat Gabriela Firea.

Sorin Grindeanu: Am văzut aseară nişte filmări care, pur şi simplu, m-au şocat

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că apar „tot mai multe dovezi” că au existat ”furturi” la alegerile locale, subliniind că acestea nu-şi iau locul într-o ţară membră a Uniunii Europene.

„Apar (…) toate aceste semne de întrebare, toate aceste dubii, care, iată, cu fiecare oră care trece, sunt tot mai mari, apar tot mai multe dovezi. Am văzut aseară nişte filmări care, pur şi simplu, m-au şocat. Aceste lucruri înţeleg că încep să fie parte a unui dosar şi este foarte bine. S-a deschis un alt dosar. Trebuie să fie cercetate toate aceste fapte. Dar, dincolo de partea juridică, v-aş ruga să vă puneţi în locul nostru, în locul celor care au candidat, care au vrut să fie primari generali sau primari de sector, care meritau să fie, şi în acest moment apar dovezi cum că au existat furturi. Mi se pare că asemenea lucruri într-o ţară a Uniunii Europene nu-şi au locul”, a declarat Grindeanu, la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.

Posturi de televiziune au difuzat imagini în care mai multe persoane ar umbla la sacii de voturi dintr-o încăpere a Biroului Electoral Sector 1.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer