SCRISOARE DESCHISĂ. Peste 20 de asociații de elevi cer președintelui să promulge legea care dă acces la educație online
Consiliului Național al Elevilor și peste 20 de asociații și federații de elevi, studenți și părinți îi cer președintelui Klaus Iohannis să promulge legea care prevede asigurarea accesului la educație online pentru toți elevii și profesorii.
Potrivit unei scrisori deschise semnate de Consiliului Național al Elevilor și peste 20 de asociații și federații de elevi, studenți și părinți, Legea nr. 327/2020 este o inițiativă legislativă prin care Executivul va putea să asigure accesul nemijlocit la educație online pentru toate categoriile de elevi și profesori.
Inițiativa legislativă trebuie promulgată, astfel încât luna septembrie va fi o lună în care toți elevii se vor întoarce la școal, potivit scrisorii deschise
Astfel, procesul de educație va putea continua independent de evoluția epidemiei.
„Această inițiativă legislativă trebuie promulgată de urgență și implementată cu rigurozitate, astfel încât luna septembrie va fi o lună în care toți elevii se vor întoarce la școală, nu doar cei care au un statut socio-economic confortabil”, se arată în scrisoare.
„Procesul instructiv-educativ trebuie să devină unul participativ, incluziv, transparent și să se plieze pe realitatea impusă de evoluția tehnologică”, au subliniat semnatarii scrisorii deschise.
Aceștia au arătat că, din 11 martie 2020, atunci când cursurile au fost suspendate, 900.000 de elevi din România au fost lăsați în afara sistemului public de învățământ, iar dreptul lor la educație a fost încălcat.
Dreptul la educație a fost încălcat pentru că statul român nu a furnizat accesul la școala online, se arată în scrisoare
„Educația nu a putut continua în comunitățile dezavantajate, acolo unde dispozitivele conectate la Internet și accesul la rețelele educaționale rămân o utopie. Dreptul la educație a fost încălcat pentru că statul român nu a furnizat accesul la școala online pentru elevii și profesorii care trăiesc la limita subzistenței”, au subliniat semnatarii scrisorii deschise.
Aceștia consideră efectele situației s-au transpus în rezultatele îngrijorătoare la Evaluarea Națională, unde jumătate dintre elevii din mediul rural nu au putut obține o notă de promovare la Matematică, dar și la examenul de Bacalaureat, unde a fost înregistrată cea mai scăzută rată de promovare din ultimii 6 ani.
Scrisoarea, redată integral
Către: Administraţia Prezidenţială, Guvernul României
În atenţia: Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis
Prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban
Stimate domnule Preşedinte,
Stimate domnule Prim-ministru,
Încă din 11 martie 2020, atunci când cursurile au fost suspendate, 900.000 de elevi din România au fost lăsaţi în afara sistemului public de învăţământ, dreptul lor la educaţie fiind încălcat, deşi acest drept este stipulat în Constituţia României şi Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care stă la baza funcţionării întregului sistem educaţional.
Dreptul la educaţie a fost încălcat întrucât educaţia nu a putut continua în comunităţile dezavantajate, acolo unde dispozitivele conectate la Internet şi accesul la reţelele educaţionale rămân o utopie. Dreptul la educaţie a fost încălcat pentru că statul român nu a furnizat accesul la şcoala online pentru elevii şi profesorii care trăiesc la limita subzistenţei, iar acest aspect s-a transpus în rezultatele îngrijorătoare la Evaluarea Naţională (jumătate dintre elevii din mediul rural nu au putut obţine o notă de promovare la Matematică) şi la examenul de Bacalaureat, unde a fost înregistrată cea mai scăzută rată de promovare din ultimii 6 ani.
În România, 380.000 de copii cu vârsta între 3-17 ani nu urmau nicio formă de învăţământ la începutul anului 2019. 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape o cincime dintre copiii sub 6 ani trăiesc în condiţii de deprivare materială severă, conform Eurostat. Investiţiile autorităţilor în educaţie sunt minime: în perioada 2012 – 2014, perioadă pentru care datele sunt disponibile, România a ocupat ultimul loc din Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educaţie ca procent din PIB.
Pentru a interveni în diminuarea acestui fenomen este nevoie de eforturi susţinute, pe termen lung, care să acopere nevoile copiilor atât pe plan educaţional, dar şi social (conform organizaţiei Salvaţi Copiii). Abandonul şcolar rămâne în mediul rural un motiv serios de îngrijorare. Motivele abandonului şcolar după clasa a VIII-a sunt reprezentate de rezultatele şcolare slabe ale copiilor (51%), costul mare al educaţiei (56%) şi preferinţa adolescenţilor de a lucra pentru a avea un venit (31%). (conform Raportul de Bunăstarea Copilului din mediul rural 2018, World Vision România).
În România, riscul de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor este mult mai mare decât în rândul adulţilor (35,8% faţă de 30,2 – date Eurostat 2019). Riscul de sărăcie sau excluziune socială variază de la 18,6% în marile oraşe, la 24,9% în oraşele mici şi suburbii şi atinge un îngrijorător nivel de 45,5% în mediul rural. Impactul statutului socio-economic este vizibil şi în ceea ce priveşte rezultatele participării la educaţie.
Ultimele rezultate ale Programului privind evaluarea internaţională a elevilor (PISA 2018) al OCDE plasează România printre ţările care înregistrează o puternică legătură între statutul socioeconomic al elevilor şi performanţele înregistrate de aceştia. Doar 8,8% din copiii români din mediile socio-economice precare reuşesc să depăşească dezavantajul şi să performeze printre primii, iar faţă de testările anterioare (2012 şi 2015) elevii au devenit mai slabi la matematică şi ştiinţe. De altfel, ţara noastră se numără printre statele pentru care rapoartele PISA 2018 recomandă intervenţii educaţionale în favoarea elevilor dezavantajaţi.
O investiţie în sectorul educaţional înseamnă o investiţie în societate, motiv pentru care noi, semnatarii acestei scrisori deschise, reprezentanţi ai organizaţiilor de profil, vă solicităm promulgarea şi implementarea L327/2020, o iniţiativă legislativă prin care Executivul va putea să asigure accesul nemijlocit la educaţie online pentru toate categoriile de elevi şi profesori, astfel încât procesul instructiv-educativ va putea continua independent de evoluţia pandemiei provocate de Coronavirus. Această iniţiativă legislativă trebuie promulgată de urgenţă şi implementată cu rigurozitate, astfel încât luna septembrie va fi o lună în care toţi elevii se vor întoarce la şcoală, nu doar cei care au un statut socio-economic confortabil.
Orizontul spre care ţintim este ca digitalizarea echitabilă a educaţiei să devină o prioritate pentru sistemul de învăţământ. În acest sens, autorităţile publice trebuie să facă eforturi pentru îndeplinirea acestui scenariu: procesul educaţional devine parte din viaţa elevului şi nu se limitează la o clădire pe care o numim şcoală. Procesul instructiv-educativ trebuie să devină unul participativ, incluziv, transparent şi să se plieze pe realitatea impusă de evoluţia tehnologică.
Iniţiator: Consiliul Naţional al Elevilor
Co-iniţiatori:
Comunitatea Declic
Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ
Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret
Organizaţia Salvaţi Copiii România
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România
Coaliţia pentru Educaţie
Uniunea Liceenilor Maghiari (MAKOSZ)
Asociaţia Elevilor din Constanţa
Asociaţia Liga Elevilor Meseriaşi
Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov
Asociaţia Vâlceană a Elevilor
Asociaţia Elevilor din Maramureş
Fundaţia Agenţia Împreună
Asociaţia Human Catalyst
Asociaţia Şcolilor Particulare din România
Roma Education Fund
World Vision România
Platforma civică Aresel