Karima Delli, europarlamentar francez, propune introducerea unui nou permis de conducere pentru SUV-uri.
Aceste autoturisme au devenit o adevărată țintă a celor care militează pentru protecția mediului, din cauza poluării și a celor care promovează siguranța din cauza pericolului pe care îl reprezintă pentru pietoni și bicicliști.
Eurodeputatul Verzilor, care conduce lucrările Parlamentului pentru o reformă a normelor UE privind permisele auto, a declarat că vehiculele „nu doar că ocupă mult spațiu și sunt mai puțin eficiente din punct de vedere energetic, dar sunt predispuse la coliziuni cu mașini mai ușoare, cu consecințe mult mai grave”.
Permisul categoria B necesar acum pentru a conduce autoturisme și camionete „nu este complet adecvat pentru cele mai grele autoturisme”, a argumentat aceasta.
Pe de altă parte, ea vrea introducerea unui permis Categoria B+, care să se aplice mașinilor și camionetelor care cântăresc mai mult de 1,8 tone.
Conducătorii auto ar trebui să îl poată obține doar după o perioadă de probă de doi ani pentru un permis B normal și doar de la vârsta de 21 de ani, a propus oficialul.
Măsura i-ar obliga pe cei care conduc SUV-uri precum Audi Q7, Volvo XC90, BMW X5 să obțină permise actualizate, scrie Politico.
Europarlamentarul a mai spus că ar putea exista scutiri pentru scopuri profesionale sau speciale, cum ar fi vehiculele de urgență.
Propunerile sale includ, totodată, un sistem de permise auto pe bază de puncte la nivelul UE, care ar ține evidența infracțiunilor rutiere și ar revoca sau suspenda permisele de la un anumit prag. Un asemenea sistem „are potențialul de a reduce semnificativ numărul accidentelor rutiere și al deceselor de pe drumurile noastre”, a scris eurodeputatul.
Deocamdată, nu există niciun sistem la nivelul Uniunii Europene care să gestioneze punctele de penalizare și interdicțiile de conducere, deși pachetul de măsuri de siguranță rutieră al Comisiei din luna martie a inclus o propunere de interdicție a șoferilor la nivelul UE pentru infracțiuni grave.
Sursa foto: Facebook / Pixabay (caracter ilustrativ)