Alexandra Stan, despre celebritate. ”Există și DEZAVANTAJE”
Cântăreața Alexandra Stan, în vârstă de 34 de ani, a vorbit despre celebritate. ”Există și dezavantaje”, a afirmat artista.
Alexandra Stan este una dintre cele mai provocatoare apariții din showbiz-ul autohton. În ceea ce privește viața personală, Alexandra Stan a decis în 2021 să facă pasul cel mare în plan sentimental și s-a căsătorit în mare secret cu un bărbat pe nume Emanuel Necatu. După nunta din luna aprilie a anului 2021 au apărut probleme în mariajul Alexandrei Stan cu Emanuel Necatu, astfel că cei doi au ajuns la despărțire.
Alexandra Stan este cunoscută în toată lumea. Artista a vorbit despre cum a fost începutul carierei sale și despre cum a cunoscut succesul, dar și despre cum percepe celebritatea într-un interviu pentru revista Viva.
Alexandra Stan, despre celebritate. Ce spune despre avantaje și dezavantaje
”Sunt foarte multe avantaje ale celebrității – vizibilitate, atenție din partea publicului și a presei. Cu toate acestea, există și dezavantaje, cum ar fi pierderea intimității, presiunea mediatică constantă, pierderea anonimatului și expunerea la critici și judecăți publice”, a spus Alexandra Stan despre avantajele și dezavantajele celebrității.
Despre începuturile ei în carieră și despre succesul cunoscut ulterior, artista a declarat:
”A fost un debut cu multă muncă în spate. Chiar dacă multă lume a perceput totul ca pe un succes rapid, pentru mine nu a fost așa. Am lucrat doi ani înainte în studio, stăteam până dimineața, înregistram etc. Succesul a fost foarte mare, dar a venit după mult timp, după multă muncă. Asta e foarte important, dacă muncești, rezultatele vor apărea.
Am avut o perioadă în care nu îmi dădeam seama de ceea ce mi se întâmplă, nu conștientizam, nu puteam să fiu recunoscătoare, să mă bucur, efectiv nu aveam timp. Munceam mult, din studio, la concerte, dintr-o țară în alta. Dacă ar fi să mă teleportez atunci, la vârsta de atunci, a fost o perioadă foarte frumoasă, eram entuziasmată, îmi doream doar să fac muzică, să cânt pe cele mai mari scene, să mă conectez cu fanii mei și să le aduc fericire prin melodiile mele. Știu că poate suna clișeistic, dar asta simțeam atunci, asta simt și acum. Nici nu eram atentă la alte lucruri care se întâmplau în jurul meu – bani, oamenii din apropierea mea, contracte sau altele.
Dacă m-aș teleporta cu experiența și maturitatea de acum, lucrurile ar sta altfel. Dar, după 15 ani, „Mr. Saxobeat este în continuare în topuri, este una dintre cele mai ascultate și căutate melodii din lume (a reintrat în topul Shazam Global), este în topurile platformelor de ascultare și my baby este cea mai ascultată melodie a unui artist român pe Spotify (are peste 520 milioane de ascultări), so proud”.