ATAC. Mircea Badea i-a pulverizat pe Marius Manole și Tudor Chirilă! Începe războiul între „influenceri”!
Numai în gura lui Mircea Badea să nu intri! Dar când cei atacați sunt Marius Manole, Oana Pellea sau Tudor Chirilă, atunci devine clar că-i rost de „cafteală”. Realizatorul emisiunii „În Gura Presei”, de la Antena 3, și-a pus în cap „actorii independenți” din România. Începe războiul între „influenceri”!
Mircea Badea i-a pulverizat pe Marius Manole și Tudor Chirilă după ce aceștia au inițiat o campanie care ar trebui să-i sprijine pe actorii din sectorul independent. Jurnalistul crede că „aceste personalități ale culturii și ale reclamelor la vopsea” ascund românilor adevărul, anume că ar fi plătiți de Primăria Capitalei!
„Marius Manole, Oana Pellea, Mihai Călin, adică numai #rezist, «în sprijinul actorilor din sectorul independent». Aoleu, ia, în ce fel îi sprijină #rezist pe #actori independenți!? «Actorii Marius Manole, Oana Pellea, Mihai Călin, István Téglás» – pe ăsta nu-l știu – , «Vlad Zamfirescu şi regizoarea Chris Simion au decis să tragă un semnal de alarmă faţă de situaţia artiştilor din sectorul independent în campania #ActorIndependent, care îşi propune să strângă donaţii prin cont direct sau prin cumpărarea de bilete la spectacol virtual inDEPENDENT de chirie». Am crezut că e independent de Chirilă”, și-a început „recitalul” Mircea Badea.
Iată ce părere are vedeta trustului „Intact” despre actorii și artiștii enumerați mai sus: „Vai, stați puțin, că e foarte tare! Zice «rămași fără unica sursă de venit». Aia independenţă, nu? Bă, băiatule, foarte tare. «Rămași fără unica sursă de venit»! Păi, cum adică fără unica? Aveau o sursă de venit? Care era sursa asta de venit? Că nu ne spun… Aia independență, nu? «Actorii din sectorul independent se află în situația de a nu-și mai putea plăti chiriile». Băi, ești nebun? Băi, tătuțule, nu știam de ce mă doare atât de rău în cot! Am crezut că e reumatism. Stați, mă puțin, fraza asta este o bijuterie, «rămași fără unica sursă de venit»”.
Badea a continuat să-i ia la rost pe „actorii independenți”: „Dar ce se întâmplă dacă nu-și mai pot plăti chiriile? Se întorc de unde au venit? Dar care era unica lor sursă de venit? Arcub, de la Primăria București, de exemplu? În independența lor, ei luau bani de la primărie! Au, au, au, cât de independenți sunt”.
„Cerșetoria asta împuțită”
Atacul lui Mircea Badea nu cunoaște limite. Îl desființează pe Marius Manole, iar despre demersul actorilor spune că nu-i altceva decât o „cerșetorie împuțită”.
„Începem cu nume mari, Marius Manole, iniţiatorul campaniei. Ăsta a devenit un nume… Iertați-mă, am cunoscut în viața asta, totuși, actori, chiar am cunoscut actori uriași. Marius Manole a devenit, între timp, un nume mare? Am fost plecat de pe planetă și a ajuns Marius Manole nume mare? Poate ar trebui să ies mai mult. Sau totuși, nu! Asta ne arată în ce hal a ajuns specia umană. Adică Marius Manole a ajuns un nume mare?”, a lovit Badea.
Pe Facebook, atacul a continuat cu aceeași virulență: „Cam în ce fel e comparabilă cerșetoria asta împuțită cu un teledon pe cauze medicale? Deci, cum, voi strângeți bani pentru chiria voastră? Asta e foarte tare, n-am văzut atâta tupeu!”.