Beatrice Rancea, încă o lovitură teribilă! După investigația DIICOT, a venit și asta!

Publicat: 03 03. 2021, 17:31
Beatrice Rancea, încă o lovitură teribilă! După investigația DIICOT, a venit și asta! / Sursa FOTO: fanatik.ro

Ministerul Culturii anunță că a suspendat contractul de management încheiat cu Beatrice Rancea pentru Opera Naţională Română din Iaşi. Decizia ministrului Bogdan Gheorghiu vine după ce DIICOT a instituit măsura controlului judiciar în cazul fostei șefe a instituției.

Beatrice Rancea este cercetată penal într-un dosar privind nereguli financiare la Opera din Iaşi. Prejudiciul este estimat la 5 milioane de lei.

Ministrul Culturii colaborează cu DIICOT

„Asigur atât angajaţii Operei Naţionale Iaşi, cât şi publicul ieşean că vom urma paşii necesari pentru ca activitatea instituţiei să nu fie perturbată de această anchetă şi de măsurile ce se impun”, a declarat Bogdan Gheorghiu. Pe de altă parte, ministrul Culturii admite că a solicitat DIICOT informaţii legate de situaţia lui Beatrice Rancea! „Având în vedere răspunsul DIICOT primit astăzi, 03.03.2021, conform căruia au fost luate măsuri de control judiciar, inclusiv pentru doamna Beatrice Rancea, aceasta având şi obligaţia de a nu exercita profesia, ministrul Culturii a dispus suspendarea contractului de management încheiat cu doamna Beatrice Rancea pentru Opera Naţională Română din Iaşi”, informează ministerul de resort într-un comunicat de presă.

Contractul de management încheiat cu Beatrice Rancea se suspendă de drept în cazurile prevăzute de lege sau cu acordul părţilor, la cererea motivată a acestora, arată Ministerul Culturii. Ca urmare, în acest caz, contractul de management se suspendă la iniţiativa autorităţii, deoarece faţă de manager s-a dispus măsura controlului judiciar având în vedere faptele penale anchetate, incompatibile cu exercitarea funcţiei.

Cercetată penal într-un dosar privind nereguli de cinci milioane de lei la Opera din Iaşi, Beatrice Rancea a fost pusă sub control judiciar, alături de alte 10 persoane.