Cât ÎNCASEAZĂ Mihai Trăistariu din spectacolele pe litoral. ”Eu nu câștig bani și din dedicații, ca maneliștii”
Mihai Trăistariu, în vârstă de 47 de ani, a spus cât încasează din spectacolele pe care le susține pe litoralul românesc. ”Eu nu câștig bani și din dedicații, ca maneliștii”, a declarat acesta.
Mihai Trăistariu este prezent la spectacolele și evenimentele care au loc în această vară pe litoralul românesc.
Artistul a dezvăluit, pentru click.ro, câți bani ia pentru aceste show-uri la care este invitat să cânte.
Cât încasează Mihai Trăistariu din spectacolele pe litoral. ”Ajung acasă cu peste 1.500 de euro”
„Mi se pare cel mai bun an, cam la nivelul celui din 2018, de dinainte de pandemia de Covid-19, lucrurile au revenit la normal. În fiecare seară am, pe litoral, și câte 4 spectacole, cânt și câte 30 de minute, pe la resorturi, la localuri, la restaurantele din toate stațiunile, ajung acasă cu peste 1.500 de euro, cam cât fac dintr-un singur concert. Acesta este, de câțiva ani, onorariul meu pentru un show de 45 de minute”, a detaliat Mihai Trăistariu.
Artistul a explicat că el nu ia nici un ban din dedicații:
„Pe litoral, turiștii mai cer dedicații, pentru soțiile lor, dar nu plătesc. Rar se întâmplă să-ți mai dea cineva câte ceva, poate la maneliști se întâmplă asta, la mine nu prea îndrăznesc, poate că mă văd așa cu melodii mai serioase. Eu nu câștig bani și din dedicații, ca maneliștii, poate în jur de 100 de lei pe săptămână, la o dedicație, dar îi consider ca un bonus pentru un suc. În rest, în niciun caz…”.
Mihai Trăistariu, o carieră de succes
Mihai Trăistariu a cunoscut succesul în urmă cu ani, când făcea parte din trupa Valahia, una dintre cele mai de succes formații de pe scena artistică din România de la sfârșitul anilor ’90. Trupa Valahia a fost înființată în vara anului 1998, fiind formată din trei membri: Dorin Topală, Costi Ioniță și Laura, aceasta din urmă părăsind relativ repede formația, pentru a se dedica muzicii de operă. Ulterior a fost cooptat Mihai Trăistariu, câștigător la secțiunea interpretare a Festivalului de la Mamaia. În luna mai 1999, apare primul album al trupei, intitulat “Valahia”. Deși cu mare succes la public, trupa Valahia s-a destrămat după câțiva ani, iar ulterior Mihai Trăistariu a urmat cariera solo.
A reprezentat cu succes România la Eurovision. În 2006, Mihai Trăistariu a reprezentat România la concursul muzical internațional Eurovision și a reușit să se claseze pe locul patru în clasamentul final cu piesa ”Tornero”. În ceea ce privește viața sentimentală, Mihai Trăistariu nu este căsătorit.