Câți BANI încasează Victor Yila ca să cânte la un eveniment. ”Pentru un recital de 45 de minute”
Victor Yila a dezvăluit câți bani încasează ca să cânte la un eveniment. ”Pentru un recital de 45 de minute”, a ținut acesta să precizeze.
Victor Yila s-a născut în Congo, dar este stabilit în România de foarte mulți ani. Este căsătorit cu o româncă și are două fete.
Victor Yila este actor, cântăreț, dar și profesor de franceză la Facultatea de Construcții din București. Acesta a vorbit despre activitatea sa în învățământ, dar și despre activitatea sa artistică pentru click.ro.
Câți bani încasează Victor Yila ca să cânte la un eveniment. ”Am un onorariu cuprins între 700 și 1.000 de euro. 13 piese, este standard”
Victor Yila s-a declarat foarte încântat de faptul că nu are niciun student restanțier în această toamnă la facultate.
„Avem și mulți studenți străini, din întreaga lume, din Tunisia, Congo, Maroc, Camerun, dar eu nu fac deosebire între ei, îi iau la pachet, unii sunt cu minus, alții, cu plus. Eu predau comunicare, franceză tehnică și franceză generală. Însă, slavă Domnului, după 30 de ani de învățământ, în toamna asta nu am avut niciun student restanțier, stau și eu liniștit toată vacanța”, a declarat Victor Yila pentru sursa citată anterior.
Victor Yila a declarat că nu se plânge de salariul de profesor pe care îl încasează, dat fiind că își completează veniturile cu activitatea artistică pe care o are. Acesta a dezvăluit și ce sume încasează acolo unde este invitat să cânte.
„Nu mă plâng de salariul de profesor, căci la mine se mai completează banii și din muzică. La o petrecere, eu am un onorariu cuprins între 700 și 1.000 de euro, pentru un recital de 45 de minute, 13 piese, este standard. Dar, mai sunt și prezentator de evenimente, iau un pachet-cap coadă, cu 1.500 de euro, până la miezul nopții. Adică, eu prezint tot spectacolul, mai și cânt, mă prezint singur”, a mai spus Victor Yila.