Ce a declarat Mihai Leu despre soția sa. „NU PREA A VRUT să se întâlnească cu mine”

Publicat: 19 01. 2024, 15:30

Fostul campion la box Mihai Leu, în vârstă de 54 de ani, a făcut declarații despre soția sa. „Nu prea a vrut să se întâlnească cu mine”, a spus acesta.

Mihai Leu s-a făcut cunoscut ca pugilist, fiind campion mondial WBO la semimijlocie în 1997. S-a retras din box în urma unei accidentări. Ulterior, Mihai Leu început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în anul 2003.

De-a lungul anilor, sportivul a trecut prin momente dificile în ceea ce privește sănătatea. Acesta a fost diagnosticat cu cancer de colon în anul 2014, dar a reușit să învingă boala.

În plan personal, Mihai Leu este căsătorit cu Anna, italiancă de origine, împreună cu care are un fiu, Marco. Sportivul a făcut declarații despre soția sa într-un interviu pe care l-a acordat pentru postul de televiziune Antena Stars.

Ce a declarat Mihai Leu despre soția sa. ”Nu am cedat până nu am convins-o să ieșim împreună”

 

„După ce mi-am cunoscut soția nu prea a vrut să se întâlnească cu mine și nu am cedat până nu am convins-o să ieșim împreună și cred că a fost unul dintre momentele importante din viață. (…) Două luni ca să ieșim la o întâlnire. (…) După ce am început să ieșim, am stat de povești, ne-am mai întâlnit de mai multe ori și încet încet…(…) Nu m-am gândit niciodată la faptul că este din Italia”, a detaliat Mihai Leu, potrivit spynews.ro.

Marele campion a recunoscut că întotdeauna a avut cea mai mare susținere din partea partenerei sale de viață și a fiului lor:

„Familia mea este cea mai mare realizare, consider că împreună am câștigat, chiar dacă singur am fost în ring, dar totdeauna am avut acasă și de la soția mea și de la băiatul meu un suport incredibil. I-am simțit mereu alături de mine și asta m-a ajutat foarte mult”.