Ce A GĂTIT chef Richard Abou Zaki pentru Barack Obama și regina Elisabeta a II-a. ”Aveam pielea de găină”

Publicat: 07 11. 2024, 12:30
Richard Abou Zakim

Richard Abou Zaki a dezvăluit ce a gătit pentru fostul președinte american Barack Obama și pentru cea care a fost regina Elisabeta a II-a.

 

Richard Abou Zaki este singurul chef român cu o stea Michelin. De asemenea, publicul telespectator îl cunoaște din postura de jurat la show-ul culinar ”Chefi la cuțite”, care este difuzat de postul de televiziune Antena 1.

În plan personal, chef Richard Abou Zaki formează un cuplu cu Alessandra și au împreună o fetiță care se numește Carlotta.

De-a lungul anilor, chef Richard Abou Zaki a avut oportunitatea de a găti pentru mari personalități ale lumii. Acesta a dezvăluit, pentru okmagazine.ro, ce anume a gătit pentru două dintre cele mai marcante figuri ale lumii politice internaționale.

Ce a gătit chef Richard Abou Zaki pentru Barack Obama și regina Elisabeta a II-a. ”Mi-a atins cel mai mult sufletul”

Richar Abou Zaki a dat detalii despre meniul pe care i l-a pregătit fostului președinte american Barack Obama:

”Am gătit un meniu clasic de la Osteria Francescana, cu cinci-șase feluri. A fost într-un resort spectaculos în Toscana. Una dintre experiențele alea care-ți rămân toată viața în minte”.

Despre regina Elisabeta a II-a, acesta a povestit:

 

”Acest episod mi-a atins cel mai mult sufletul, pentru că Regina e Regina – The Queen, nu? Mi-aduc aminte că i-am făcut un filetto rossini, un soufflé suissesse, care era o farfurie super-tradițională de la Gavroche, primul restaurant cu 3 stele Michelin din Marea Britanie, al lui Michel Roux, unde am muncit prima oară în viața mea. Doamne, ce emoții aveam! Aveam pielea de găină! Cina aceea la Regina Elisabeta o să-mi rămână toată viața în suflet și o să-i povestesc și fiicei mele, Carlotta, când o să crească mai mare, pentru că, pentru mine, acest eveniment a avut o însemnătate cu totul aparte. Mi-a arătat cât de importantă e bucătăria și cât de fericit poți să-l faci chiar și pe unul dintre cei mai puternici oameni din lume. Mâncarea ne aduce pe toți la același nivel – nu mai este cel mai bogat din lume, cel mai sărac, ci doar ce pui tu acolo, în farfurie, ce transmiți, ce gustă omul”.

Întrebat cu ce vedetă și-ar dori să stea la o cafea, fără să îi gătească, chef Richard Abou Zaki a răspuns:

”Să fiu sincer, am două vedete în minte: George Clooney şi Penélope Cruz. Pentru ei chiar aș face o cină fine dining super-interesantă. După ce bem cafeaua, normal”.