Actorul Andrei Duban a povestit, recent, în cadrul unui podcast pe Youtube, că Elena Ceaușescu, soția dictatorului Nicolae Ceaușescu, i-a făcut de două ori cadouri, în ciuda faptului că o credea „o scorpie”. Pe vremea lui Ceaușescu, Andrei Duban era un copil- vedetă, fiind celebru pentru interpretarea poeziilor patriotice ale regimului.
Andrei Duban a povestit recent că Elena Ceaușescu a trimis chiar și o mașină care să-l ia de la școală.
„Am fost scos din clasă, nu apucasem să le spun părinților și m-au dus la Comitetul Central. Am intrat acolo în biroul președintei Organizației de Pionieri. M-a felicitat și mi-a spus că are un cadou pentru mine de la tovarășa Elena. Eu, în momentul ăla, am zis că e la mișto”, a povestit Andrei Duban recent, într-un podcast.
Potrivit actorului, Elena Ceaușescu i-a oferit cadouri de două ori.
„Când eram mai mic, mi-a oferit o mașinuță de curse, de Formula 1, care la spate avea o rotiță și o brichetă, dar am aflat mai târziu asta. Când mergeau roțile din spate, ieșeau mici scântei, ca la brichetă”, a povestit Andrei, care a mai precizat că prietenii îl invidiau pentru această jucărie.
„Mă invidiau, dar le-o dădeam și lor”, povestește Andrei.
Actorul a mai povestit că pe vremea când era la liceu, a primit un alt cadou de la soția dictatorului.
„Mai târziu, eram deja la liceu și am primit cadou un stilou cu peniță de aur cu care ei semnau decretele prezidențiale. Nu-l mai am, mi l-au furat la Revoluție”, a mai povestit Andrei Duban.
Andrei Duban este unul dintre cei mai cunoscuți pionieri de pe vremea regimului Ceaușescu, fiind foarte apreciat de regim și chiar de către „cei mai iubiți fii” pentru modul în care recita poezii patriotice.