Ce calități apreciază Lili Sandu la partenerul ei. ”În multe dintre cazuri, este mai MATUR și mai calculat decât mine”
Lili Sandu, în vârstă de 44 de ani, a spus ce calități apreciază cel mai mult la partenerul său de viață, Silviu Țolu. ”În multe dintre cazuri, este mai matur și mai calculat decât mine”, a afirmat aceasta.
Lili Sandu și partenerul ei de viață, Silviu Țolu, formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. În data de 10 august 2020, Lili Sandu a devenit mămică pentru prima oară. Vedeta a adus pe lume un băiețel care a primit numele Thomas Jay. În luna noiembrie 2020, Lili Sandu și Silviu Țolu și-au botezat băiețelul.
În plan profesional, cariera lui Lili Sandu a început în anul 1995, a avut primul contact cu scena prin intermediul emisiunii ”Școala Vedetelor”, după care a colaborat cu trupa Trinity, împreună cu Ileana Lazariuc. Lili Sandu a avut o scurtă carieră solo până în anul 2009, iar apoi a plecat în SUA pentru a deveni actriță. Aceasta a apărut în câteva telenovele în România și a prezentat mai multe emisiuni TV.
Lili Sandu a făcut declarații despre relația sa de cuplu și a dezvăluit ce apreciază cel mai mult la partenerul ei într-un interviu pentru revista Viva.
Ce calități apreciază Lili Sandu la partenerul ei. ”Este un bărbat inteligent, rațional, matur și cu picioarele pe pământ”
”Este un om foarte bun, sufletist, iubitor. Se poartă exemplar cu mine și cu TJ. Relația pe care și-o formează cu fiul său mă impresionează. Sunt atât de apropiați și îmi este extrem de drag de ei. Este un bărbat inteligent, rațional, matur și cu picioarele pe pământ. În multe dintre cazuri, este mai matur și mai calculat decât mine”, a spus Lili Sandu despre partenerul său.
Despre relația cu Silviu Țolu, vedeta a declarat:
”Nu suntem orgolioși, nu ținem supărare și nu ținem morțiș să avem dreptate. Luăm toate deciziile împreună, ne ascultăm, ne consultăm, ne confruntăm punctele de vedere, dar absolut tot ce hotărâm este rezultatul ambelor părți implicate. Câteodată las eu mai mult, câteodată lasă el… Depinde de situație, de conjunctură. Cert este că mereu suntem la fel de implicați în lucrurile pe care le facem și le spunem”.