Ce mai face Silvia Lăuneanu – ”fata cu vioara”. Când m-am RETRAS am făcut-o în deplinătatea facultăților mintale”

Publicat: 11 09. 2024, 14:30

Cântăreața Silvia Lăuneanu, fosta componentă a trupei De la Vegas, a dat detalii despre viața sa din prezent și despre proiectele în care este implicată.

Silvia Lăuneanu, în vârstă de 48 de ani, este cunoscută publicului drept Silvia de la Vegas sau „fata cu vioara”. Artista, care a cântat alături de Daniel Robu, a impresionat fanii nu doar cu talentul său artistic, ci și cu aparițiile sale. Vedeta și-a găsit marea iubire în America, acolo unde, de altfel, s-a și mutat. S-a căsătorit în secret cu Sorin Botezatu, un inginer român stabilit peste Ocean. Cei doi au împreună un băiețel, Alexandru.

Artista a vorbit despre viața sa din prezent și proiectele pe care le are pentru click.ro.

„Mi-a rămas această poreclă, „fata cu vioara”, așa am fost cunoscută în România, am fost prima artistă care a cântat și vocal și instrumental. Am o colecție întreagă de viori, dar cea mai dragă mi-e cea dăruită de tatăl meu, în clasa a doua. O păstrez și acum, e din colecția mea”, a spus aceasta.

Ce mai face Silvia Lăuneanu – ”fata cu vioara”. ”Pot oricând să reapar în muzică, dar în condițiile mele”

 

„Sincer, nu m-am gândit la o revenire pe scenă. Când m-am retras am făcut-o în deplinătatea facultăților mintale, cu toată maturitatea, așa cum am făcut și când am debutat în muzică. Nu îmi doresc neapărat să reapar, dar, când am o ocazie faină, bineînțeles că accept cu mare drag. Acum am un proiect artistic, dar nu pentru publicul din România. Pregătesc un spectacol foarte mare, pe care îl voi avea în Florida, în decembrie. Pot oricând să reapar în muzică, dar în condițiile mele, e posibil și cu Daniel Robu, un prieten foarte bun, dar numai de dragul celor care ne-au îndrăgit și de dragul acestei cariere frumoase”, a declarat Silvia Lăuneanu despre planurile sale artistice.

Despre familia sa, artista a mărturisit:

„Momentan, tocmai ce m-am despărțit cu greu de băieții mei, de soț și de fiu, ei s-au întors în România. Copilul se pregătește să înceapă un nou an școlar, nu am vrut să îl rup de colegi. Nu vreau să îi ofer mașini și case, ci o educația sănătoasă, aleasă, ca să devină om. Suntem cu toții foarte puternici, rezistăm dorului, eu voi reveni în țară în octombrie, la prima lui vacanță. Pentru mine, familia este foarte importantă, ei sunt viața mea”.