Ce NU LIPSEȘTE niciodată din bagajul Adinei Buzatu. ”Îl iau cu mine, pentru că merge la orice”
Adina Buzatu a dezvăluit ce anume nu lipsește niciodată din bagajul său atunci când pleacă în diverse călătorii. ”Îl iau cu mine, pentru că merge la orice”, a explicat aceasta.
Adina Buzatu este cel mai cunoscut stilist român specializat în vestimentația masculină. În plan personal, vedeta are o fată care se numește Sara.
într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva, Adina Buzatu a dezvăluit ce are întotdeauna în bagajul său atunci când pleacă într-o călătorie. Este vorba despre un sacou pe care îl poate asorta la orice, dar și despre alte câteva lucruri.
Ce nu lipsește niciodată din bagajul Adinei Buzatu. ”Îl am de 20 de ani din magazin”
”Ce nu-mi lipsește din bagaje… În primul rând îmi iau un sacou, întotdeauna. Am un sacou negru pe care îl iubesc, dintr-o stofă superbă, pe care îl am de 20 de ani din magazin, care arată impecabil. Îl iau cu mine, pentru că merge la orice. Și, pentru drum dacă îmi este răcoare în avion și acolo unde plec. Anul trecut, de pildă am fost în Thailanda. Era cald, dar dimineața la 6 când am vrut eu să văd răsăritul soarelui, s-ar fi putut face rece și l-am luat cu pantaloni scurți și tricou. Am pus acel sacou deasupra și am mers pe bicicletă și chiar mă gândeam în câte contexte am putut purta acel sacou. Într-o seară, când am ieșit cu o rochiță, l-am pus pe umeri. E genul acela de sacou bun la toate. Apoi, îmi iau întotdeauna cu mine cămăși, cum am și azi. Deși sunt din bumbac, sunt neșifonabile, sunt extrem de plăcute pe piele și răcoroase pe căldură, dar țin cald dacă este frig. Și, faptul că nu trebuie să le calc este excepțional. Le-ai scos, le pui pe umeraș și într-o oră sunt impecabile”, a detaliat Adina Buzatu.
”Iar ce nu îți lipsește sunt cosmeticele. Și ceea ce mi s-a întâmplat să uit au fost ochelarii de soare. Am uitat la Saint Tropez pălăria într-un taxi și a fost o dramă întreagă. Dacă nu am alergat trei zile… Până la urmă, a recuperat pălăria un pieten de-al meu, care mi-a adus-o la București. A ajuns pălăria o lună mai târziu. Zici că venise vreo statuetă valoroasă, dar pentru că era o pălărie care mie mi-a plăcut mult. O luasem chiar din Thailanda. Țin la lucruri, nu neapărat pentru pierdere în sine. Pentru că, atunci când pierzi mai bine lași să se ducă, dar sunt lucruri care îmi plac și pe care nu le mai pot găsi oriunde, oricând”, a mai spus stilista.