Ce OPERAȚII ESTETICE are Natalia Mateuț. „Nu știu dacă aveam nevoie. Am vrut un pic de moft”
Natalia Mateuț, în vârstă de 33 de ani, a explicat ce operații estetice are. ”Nu știu dacă aveam nevoie. Am vrut un pic de moft”, a mărturisit vedeta.
Natalia Mateuț, una dintre cele mai sexy apariții de pe micile ecrane, este fiica lui Dorin Mateuț, unul dintre cei mai cunoscuți jucători de fotbal pe care i-a avut România. Natalia Mateuț este prezentatoare la postul de televiziune Antena Stars.
Natalia Mateuț este o femeie frumoasă, foarte atentă la imaginea sa și la modul în care se prezintă în public. Vedeta a dezvăluit, pentru revista Unica, la ce intervenții de ordin estetic a recurs.
Ce operații estetice are Natalia Mateuț. ”Da, e normal să-ți mai faci. Se vede după 30 de ani”
„Mi-am pus puțin botox în zona laba gâștii, între sprâncene și cam atât. Câteva puncte să-mi lumineze așa puțin fața și să mi-o ridice așa un pic în sus. Nu știu dacă aveam nevoie. Am vrut un pic de moft. În rest, în afară de bust n-am nimic. Da, e normal să-ți mai faci. Se vede după 30 de ani. Nu pot să zic că nu. Cel puțin când râd sau când mă încrunt se vede, dar e normal. E trecerea timpului care este ireversibilă. Acum nu o să mă umplu de operații estetice niciodată. Momentan mi-am făcut un pic de botox. Cine știe ce se mai întâmplă pe viitor, ne mai auzim”, a detaliat Natalia Mateuț.
Vedeta TV a explicat și cum reușește să se mențină în formă:
„Sunt o mâncăcioasă și o gurmandă. De multe ori când vine frigul profit de schimbarea temperaturii și de faptul că nu mai port costume de baie atât de des. Mai mănânc câte un dulce, câte o porție de paste, dar de multe ori mă abțin, cam ăsta este secretul în cazul meu. Știu că poate unele fete pot mânca orice își doresc, dar eu nu pot face asta, la mine se pune destul de repede. Dar slăbesc la fel de repede. Așa că dacă mă îngraș două-trei kilograme nu-mi pasă pentru că știu că le dau jos imediat. În general fac sport, adică de trei-patru ori minim pe săptămână ajung la sală unde am un antrenor care trage de mine și încerc să mănânc cât de cât ok. Nu mănânc foarte sănătos”.