Actrița Ioana Ginghină, în vârstă de 47 de ani, vrea să treacă printr-o schimbare de look. Aceasta a explicat ce își dorește să facă.
Ioana Ginghină și-a găsit fericire alături de Cristi Pitulice. Actrița a fost căsătorită de două ori, Prima oară, vedeta a fost căsătorită cu Daniel Tudorică, de care a divorțat în anul 2004. Ulterior, vedeta a fost măritată cu Alexandru Papadopol.
După separarea de actorul Alexandru Papadopol, împreună cu care are o fată pe nume Ruxandra, Ioana Ginghină a început o relație cu Cristi Pitulice. Înainte de a fi împreună cu Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină s-a iubit cu Cove, la începutul anilor 2000. Relația Ioanei Ginghină cu Cove a durat un an. Alexandru Papadopol are în prezent o altă relație, cu actrița Adriana, fosta soție a actorului Adrian Titieni. În data de 23 septembrie 2023, Ioana Ginghină s-a căsătorit cu Cristi Pitulice. La rândul său, la șase ani de la divorțul de Ioana Ginghină, Alexandru Papadopol s-a căsătorit cu actrița Cristiana Luca.
Ioana Ginghină a mărturisit, pentru click.ro, că își dorește să recurgă la o schimbare de look. Aceasta vrea să renunțe la părul brunet și să-l vopsească blond.
„S-ar putea să mă vedeți în curând mai blondă, vreau să-mi fac niște șuvițe blonde. Eu sunt un om foarte comod și am păr alb, și vreau să fac ceva să nu mai fie nevoie să-l vopsesc așa de des la rădăcină.Și, cumva, vreau să-l mai deschid la culoare ca să nu se mai vadă că am păr alb exact acolo unde se vede, adică pe cărarea din mijloc. Undeva la trei săptămâni, eu trebuie să mă vopsesc. La început fac doar niște șuvițe să nu fie șocul prea mare, că eu toată viața am fost brunetă. Ce să facem, încercăm să mai fentăm și noi vârsta, nu, cât și cum putem”, a explicat Ioana Ginghină.
”Dar, să știi că mă gândesc foarte serios, pentru că urmăresc multe bătrâne de astea frumoase din on-line care au părul acela alb-argintiu și e posibil ca, în câțiva ani să mă vedeți și pe mine așa. Nu de alta, dar încep s-o iau razna! Nu-mi place dependența asta de vopsit. Trebuie să mă împac cu ideea, pentru că doamnele astea pe care le urmăresc eu sunt niște gagici foarte mișto la vreo 50-60 de ani. Chiar dacă au părul alb, arată super! Sunt super fit așa, în rest! Îmi dă încredere ceea ce văd”, a mai spus aceasta.