Ce spune Andreea Bălan despre PRIETENIILE din showbiz. ”Există un pic de tensiune și rivalitate”

Publicat: 10 09. 2024, 14:30

Andreea Bălan, în vârstă de 40 de ani, a vorbit despre prieteniile dintre artiștii din showbiz-ul autohton. ”Există un pic de tensiune și rivalitate”, a afirmat aceasta.  

  Andreea Bălan a cunoscut faima alături de Andreea Antonescu, în trupa Andre, după care a urmat o carieră solo. În plan personal, Andreea Bălan a fost căsătorită cu actorul George Burcea, din mariajul celor doi rezultând două fetițe, Ella și Clara. Cei doi au ajuns la divorț în anul 2020.

Andreea Bălan este de ceva vreme într-o nouă relație sentimentală. Aceasta se iubește cu tenismenul Victor Cornea, care este cu nouă ani mai mic decât ea. Și Victor Cornea are un copil – un băiețel.

Andreea Bălan a vorbit deschis despre prieteniile dintre artiștii din showbiz-ul românesc într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Unica.

Ce spune Andreea Bălan despre prieteniile din showbiz. ”Și până la urmă, nu știu cât de mult e loc pentru toată lumea”

 

”Poate să existe, într-adevăr, (n.r. prietenie adevărată în showbiz) dacă acea prietenie este poate de dinainte să devii celebru. Și mai poate fi un exemplu, când ambele persoane sunt la un anumit nivel de vindecare sau la o anumită trezire spirituală, încât să existe o empatie reciprocă. Pentru că în showbiz este foarte, foarte greu. Și e clar că tu vrei să ai succes mai mare decât XYZ, nu? Și până la urmă, nu știu cât de mult e loc pentru toată lumea”, a declarat Andreea Bălan.


”Până la urmă la radio e un top 10, intră câțiva artiști. Și normal că vrei să fii unul dintre aceia puțini care au succes. Și există un pic de tensiune și rivalitate. Și atunci aceste prietenii trebuie să fie foarte autentice, sincere și să aibă o anumită vindecare fiecare dintre acești oameni, încât să existe empatie. Pentru că tu reușești să ajungi să te conectezi cu cineva doar la nivelul la care te conectezi cu tine. Și tu, dacă ai trecut prin niște experiențe, te-ai vindecat, ți-ai vindecat traumele, automat poți să te conectezi și cu celălalt, indiferent că-i din showbiz sau din alt domeniu”, a mai spus artista.