Cea mai grea perioadă din viața Gabrielei Cristea. ”Simțeam că MĂ SUFOC din orice”

Publicat: 30 05. 2024, 13:30

Gabriela Cristea, în vârstă de 49 de ani, a făcut dezvăluiri despre cea mai grea perioadă din viața sa: ”Simțeam că mă sufoc din orice”. 

Prezentatoarea de televiziune Gabriela Cristea este căsătorită cu muzicianul Tavi Clonda din anul 2015. Din mariajul cu Tavi Clonda, Gabriela Cristea are două fetițe, Victoria și Iris. Vedeta a mai fost măritată cu omul de afaceri Marcel Toader, în perioada 2008-2013. Marcel Toader a încetat din viață în anul 2019. Înainte de a deveni mămică, Gabriela Cristea a pierdut două sarcini, una la 20 de ani și cealaltă cu Tavi Clonda.

De curând, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, Gabriela Cristea a făcut dezvăluiri despre cele mai grele momente din viața sa, din perioada sarcinii.

„O să vă vorbesc despre cele mai grele două săptămâni din viața mea, atunci când eram însărcinată cu primul meu copil, Victoria. Atunci am avut atacuri de panică. Sunt sigură că sunt multe femei care se vor recunoaște în perioada de atunci. Eram într-una din cele mai fericite momente din viața mea sau cel puțin așa mă gândeam la momentul acela.

Eram însărcinată și urma să nasc. Eram gravidă în aproape 8 luni, dar aveam niște gânduri care au apărut încă de la începutul sarcinii și care au început să se acutizeze. Gândurile mele aveau legătură cu momentul nașterii. Mă gândeam «oare o să îmi iubesc copilul de la naștere? Oare o să fiu eu mama suficient de bună?» Dar până să ajung acolo, mă gândeam dacă o să reușesc să duc la bun sfârșit momentul nașterii. Efectiv nu am mai reușit două săptămâni să dorm, atât de tare eram măcinată de aceste gânduri”, a detaliat Gabriela Cristea, potrivit click.ro.

 

Cea mai grea perioadă din viața Gabrielei Cristea. ”Atât de intense și de dure au fost momentele acelea pentru mine, încât m-au marcat pe viață”

Gabriela Cristea a mărturisit că cel care a sprijinit-o enorm în acea perioadă a fost soțul său, Tavi Clonda.

”În perioada respectivă am făcut niște atacuri de panică, dar atacuri de panică pe care nu pot să vi le povestesc că simțeam că mă sufoc din orice, nu puteam să dorm sub nicio formă. Ultima lună am dormit-o în balansoar, afară, spre norocul meu era vară. Simțeam că mă sufoc de gânduri. Inițial, doar Tavi mi-a dat atenție și m-a crezut în situația asta, m-a înțeles, pentru că ceilalți credeau că sunt doar niște toane ale mele. Îmi spuneau că nu ești tu singura femeie care o să naști, nu ești tu singura femeie care o să aduci pe lume prunci în felul în care vei aduce tu pe lume, adică prin cezariană. Atât de intense și de dure au fost momentele acelea pentru mine, încât m-au marcat pe viață. Da, au fost cele mai grele două săptămâni din viața mea.

Nu mă întrebați cum am reușit să trec peste, dar cu ajutorul soțului meu și cumva m-am autostimulat. Am aflat că există și niște tehnici prin care poți să scapi de atacurile de panică. Între timp am citit despre asta, am încercat să mă documentez și am aflat, de fapt, că sunt și niște arderi chimice, mai ales la gravide. Hormonii o iau razna cu totul și cu totul”, a mai spus aceasta.

Gabriela Cristea a mărturisit că în perioada respectivă ajunsese să nu mai știe dacă gândea limpede sau nu și să se roage pentru sănătate mintală.

”Pe lângă gândurile pe care le poți avea ca femeie însărcinată, intervine și dereglarea hormonală care este una destul de agresivă la femeile însărcinate și înțeleg că organismul se reglează destul de târziu după ce ai născut. Așa că, dragilor, dacă aveți în familie femei însărcinate și dacă își pun întrebări și au nelămuriri, dacă simțiți că nu sunt în apele lor, fiți alături de ele pentru că eu am ajuns în perioada respectivă să mă rog pentru sănătatea mintală, eu, care sunt atât de limpede la minte. Ajunsesem să nu mai știu dacă gândesc limpede sau nu. Până să nu se întâmple acel atacuri de panică, nici nu credeam în ele”, a încheiat vedeta TV.