Celebru manelist, REȚINUT după ce a lovit și jefuit un tânăr în plină stradă

Publicat: 16 06. 2023, 13:34
Sursa foto: replicaonline.ro

Manelistul Babi Minune a fost reținut de polițiștii din București după ce a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce s-a năpustit asupra unui prieten, i-a smuls telefonul mobil și l-a lovit peste față cu cotul.

Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, Babi Minune este acuzat de tâlhărie calificată, polițiștii deschizând un dosar penal în acest sens.

„La data de 14 iunie 2023, poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 19 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 26 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, la data de 30 mai 2023, Secția 19 Poliție a fost sesizată, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, în jurul orei 22.30, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5, un bărbat l-ar fi deposedat, prin violență, de telefonul mobil.

În urma cercetărilor investigativ-operative, bărbatul a fost depistat, la o adresă din Sectorul 5 și condus la audieri, în baza mandatului de aducere emis pe numele său.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, magistrații dispunând față de acesta măsura controlului judiciar.

Cercetările sunt continuate de către Secția 19 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, se arată în comunicat.

Potrivit unor surse, cei doi erau prieteni și aflau sub influența alcoolului.