Celine Dion a observat încă din 2008 primele semne ale BOLII incurabile de care suferă. Medicii i-au spus că nu are nimic

Publicat: 24 05. 2024, 13:52
Celine Dion, dispusă la orice sacrificiu ca să revină în muzică / Sursa FOTO: Profimedia

Celine Dion a știut încă din 2008 că organismul ei are o problemă, deși încă nu primise un diagnostic clar.

Într-un interviu acordat joi pentru Vogue, artista canadiană spune că a refuzat ani întregi să accepte că are o problemă de sănătate. Dion, care suferă de „sindromul persoanei rigide”, o afecțiune neurologică rară, spune că își amintește primele semne ale bolii.

Se întâmpla în 2008, atunci când cântăreața se afla într-un turneu, arată Observator.

„Aveam dificultăți în a-mi controla vocea”, spune ea.

Dion adaugă că a mers la un control ORL, dar medicii nu au descoperit nicio problemă.

„S-au uitat la corzile mele vocale din toate unghiurile și au spus că sunt impecabile”, a mai spus ea.

Au urmat încă cinci turnee. În acest timp, ea a observat că mușchii i se înțepeniseră și că avea nevoie de sprijin în timp ce mergea. Mai mult de 10 ani mai târziu, odată cu începutul pandemiei, Dion s-a străduit să afle răspunsuri.

„Când a sosit pandemia, mi-am spus că universul nu face greșeli și voi profita de acest timp – această oportunitate – pentru a căuta„, a declarat Celine Dion pentru Vogue.

Ce este boala de care suferă Celine Dion

Artista a anunțat în 2022 că suferă de sindromul persoanei rigide.

Celine Dion a anulat peste 40 de concerte pe care le avea programate în Europa până în aprilie 2024.

Cel mai recent concert al cântăreţei datează din martie 2020 şi a fost susţinut în oraşul american Newark. După 50 de concerte în America de Nord, turneul ei mondial „Courage World Tour” a fost întrerupt de pandemia Covid-19.

Ea a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide (SPR), o afecţiune a cărei cauză exactă este necunoscută, dar care pare a fi de origine autoimună.

Afectând aproximativ o persoană dintr-un milion, acest sindrom declanşează dureri acute şi dificultăţi de mişcare, împiedicând activităţile fizice obositoare.

Celine Dion este una dintre cele mai populare artiste din lume, fiind celebră, între altele, pentru cântecul „My Heart Will Go On”, lansat în 1997 şi inclus pe coloana sonoră a filmului „Titanic”.

Sursa foto: Profimedia