Chef Cătălin SCĂRLĂTESCU, detalii neștiute despre relația cu Doina Teodoru. Cei doi au luat o „pauză” după ce s-au întors din America Express
Cunoscutul chef Cătălin Scărlătescu a vorbit în podcastul lui Mihai Morar despre detalii mai puțin cunoscute ale relației sale cu actrița Doina Teodoru.
El a povestit, printre altele, că participarea la emisiunea America Express a reprezentat un adevărat test pentru relația cu Doina Teodoru și că, imediat după întoarcerea în România, cei doi au luat o „pauză”.
„Am ajuns acasă și nici nu i-am zis «pa»! Am luat geanta și am plecat, direct în Vamă. Trei zile am stat în Vama Veche, după care m-am dus în Deltă, singur. Mi-am luat barca și mi-am întins doar bețele. N-am aruncat la pește. Am pus bețele pe poziție și am stat.
Voiam doar să stau. A fost crunt rău de tot. Cazările alea… Restul a fost superb. Jocurile alea fantastice, ia-mă, nene, faptul că am reușit să învăț spaniolă a fost ceva fantastic pentru mine. Pot să dorm la minus 20 de grade, dar dă-mi apă caldă și prosop”, a dezvăluit Cătălin Scărlătescu, citat de CANCAN.
Cătălin Scărlătescu: Când nu-mi place ceva, m-am întors și am fugit
Scărlătescu a mai povestit că, odată întorși în România, fiecare a luat-o pe drumuri diferite: el a mers la mare și în Deltă, iar iubita sa a plecat în Bulgaria.
Mai mult, el a spus că relația cu Doina Teodoru era „șubrezită” încă din timpul emisiunii.
„Doina a plecat la munte și în Bulgaria. A fost mai mult de o săptămână. Noi eram deja despărțiți. Nu știu, era o chestie… Ce tensiune, nene? Toată presiunea era acolo. Când ne-am întors acasă, ne-a bufnit râsul și ne-am văzut de viață în continuare. Eu nu sunt genul care mă cert. Mie când nu îmi convine ceva, mă întorc și plec.
N-am avut niciodată sentimentul de gelozie. Nu pot să înțeleg cum unii oameni acum se iubesc de sunt leșinați, și dintr-odată încep să se urască. La fel, când o faci pe aia în toate felurile, n-o iubeai? Nu-i înțeleg pe ăștia. Eu nu pot să urăsc. Când nu-mi place ceva, m-am întors și am fugit”, a mai spus Scărlătescu, în interviul acordat lui Mihai Morar.
El a vorbit despre ce apreciază la Doina Teodoru și a spus că aceasta îi oferă libertatea de care simte că are nevoie.
„Nu știu, are ea ceva. Pur și simplu, e întreagă la cap. Suntem noi, așa. Avem o conexiune, atâta tot. E foarte sinceră, nu exagerează niciodată și îmi dă libertatea de care am nevoie. Și eu la fel. Uite, săptămâna trecută a fost cu fetele, în vacanță. Duceți-vă, nene! Du-te și rupe-ți capul! Și eu vreau să ies cu băieții la bere”, a mai spus el.
Urmăriți podcastul integral aici: