Cine este și cu ce se ocupă soția lui Chef Nicolai Tand, concurent la Asia Express. De ce NU au plecat împreună pe Drumul Zeilor
Monica și Nicolai Tand s-au întâlnit în perioada în care locuiau în Franța. La momentul acela, cei doi erau căsătoriți cu parteneri diferiți. Ulterior, după ce au divorțat, concurentul de la Asia Express și partenera sa au ales să meargă pe un drum comun, iar în anul 2018 s-au căsătorit. Împreună, au doi copii. Însă, cine este Monica Tand și cu ce se ocupă? Detaliile se regăsesc mai jos, în articol.
Chef Nicolai Tand și artistul Sorin Brotnei formează una dintre echipele de la Asia Express ale acestui sezon. Mai mult, se zvonește că vor ajunge în marea finală a show-ului de la Antena 1, reușind să câștige premiul cel mare. Plecarea din România a fost dificilă pentru ambii concurenți, mai ales că i-au lăsat pe cei dragi acasă. Drumul Zeilor a venit cu provocări pentru toți participanții, printre acestea numărându-se și dorul de casă și familie.
Chef Nicolai Tand trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Monica Tand (fostă Balaj). Cei doi s-au întâlnit la Paris, prin intermediul unor cunoștințe comune. La momentul acela, atât concurentul de la Asia Express, cât și partenera lui locuiau în Franța. La vremea respectivă, cunoscutul bucătar era însurat cu o franțuzoaică, iar Monica Tand se afla într-o relație maritală cu un francez. În cele din urmă, au divorțat.
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Chef Nicolai Tand
În anul 2018, concurentul de la Asia Express și partenera lui s-au căsătorit religios în Maramureș. Împreună, au doi copii. Monica Tand a călătorit de-a lungul anilor, activând ca model internațional. De altfel, soția cunoscutului chef nu este străină showbizului. În cele din urmă, iubirea și-a croit un drum, iar cei doi formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul autohton. De altfel, soția bucătarului este antreprenor și blogger de beauty, fashion şi lifestyle. Are o pasiune aparte față de modă.
„Am fost plecaţi în Franţa mulţi ani, şi eu, şi Monica. Vreo 13 ani. Ea e model, a lucrat prin toată lumea, a stat la Tokio, la Osaka, luni de zile, a fost imaginea pentru Air Grecia, un an de zile. Amândoi suntem din Maramureş.
Ea a fost căsătorită cu un francez, eu cu o franţuzoaică. Ne-am întors în România, dar şi acum ne lipseşte Franţa. Pentru că noi am fost unii dintre românii care s-au dus să se integreze în Franţa. Nu doar să trăiască un pic acolo, să facă bani şi să ne întoarcă acasă. Şi ne-am integrat foarte bine. Eu m-am întors primul. Ea s-a întors pentru mine, deşi nici nu voia să audă de România. Cred că e cea mai mare dovadă de iubire. A renunţat la tot ce avea acolo pentru mine”, mărturisea Nicolai Tand, în urmă cu ceva vreme, potrivit Adevarul.ro.
De altfel, concurentul de la Asia Express a explicat de ce nu a plecat alături de soția sa pe Drumul Zeilor. Bucătarul este finul artistului Sorin Brotnei.
„Anul acesta am împlinit 50 de ani, așa că această aventură va fi ca un reset pentru mintea mea. Am ales să mergem împreună la Asia Express ca să fugim de-acasă amândoi. Acum îl cunosc mai bine pe finul meu. Pentru că, până acum, îl cunoscusem doar la ieșirile cu motocicleta, la un grătar, la lucruri faine în familie… Acum ne cunoaștem cu adevărat și la greu. Și acum se vede cum ne potrivim, chiar dacă avem păreri diferite, ceea ce e normal”, a spus Nicolai Tand.
Sursă foto: Instagram