Cum a fost CERUTĂ ÎN CĂSĂTORIE Lora. Ce spune despre nunta cu Ionuț Ghenu

Publicat: 17 01. 2024, 12:30

Lora, în vârstă de 41 de ani, a povestit cum a fost cerută în căsătorie de Ionuț Ghenu. De asemenea, artista a făcut declarații și despre nuntă.

 

Lora este unul dintre numele importante din industria muzicală din România. Cântăreața are o carieră de succes și de-a lungul anilor a lansat numeroase melodii care au devenit hituri.

În plan personal, Lora a fost căsătorită cu comediantul Dan Badea, însă povestea lor de dragoste nu a avut un final fericit. După doi ani de mariaj, pe 13 octombrie 2014 cei doi au divorțat oficial. În prezent, Lora formează un cuplu cu Ionuț Ghenu. Acesta din urmă a avut o relație cu actrița Doinița Oancea.

Lora a povestit, pentru playtech.ro, cum a fost cerută în căsătorie de Ionuț Ghenu. Artista a făcut declarații și despre nuntă.

Cum a fost cerută în căsătorie Lora. ”Și m-a mai cerut apoi, și m-a mai cerut și recent și eu tot îi spun: iubire, tu nu înțelegi că te iau?”

 

”A avut loc acum vreo 5-6 ani, pe o barcă, într-o peșteră, era pe Dunăre, era și Serbia aproape, că el este și sârb un sfert și a fost foarte frumos. Și m-a mai cerut apoi, și m-a mai cerut și recent și eu tot îi spun: iubire, tu nu înțelegi că te iau? Ne trebuie doar momentul, timpul să facem o dată asta, că nu vine nimeni cu nunta: poftim! Trebuie să o organizăm”, a declarat Lora despre cererea în căsătorie.

Despre șansele ca anul acesta ea și partenerul ei să ajungă la starea civilă, artista a spus:

”Mari. Știi care e treaba? Îmi este foarte frică să mai spun. O să se întâmple și îmi doresc pentru 2024, țineți-mi pumnii!”.


Despre rochia de mireasă, Lora a comentat: ”Încă nu văd nimic, mă răzgândesc de o sută de mii de ori. Îmi plac foarte multe lucruri, îmi place tot ce e frumos, sunt și eu cameleonică, deci mi se potrivesc mai multe lucruri. O să mă hotărăsc, ceva se va lega. Cam așa e la mine, mi se leagă la un moment dat niște lucruri”.