CUM ARATĂ cei patru copii ai lui Adrian Mutu. Fostul fotbalist are o familie superbă!
Adrian Mutu, în vârstă de 45 de ani, a dat publicității fotografii superbe în care apare alături de cei patru copii ai săi.
Fostul fotbalist și actual antrenor Adrian Mutu a fost căsătorit cu Alexandra Dinu, cu care are un băiat, Mario. De asemenea, el a fost însurat și cu o frumoasă brunetă din Republica Dominicană, Consuelo Matos Gomez, de care s-a separat în urmă cu câțiva ani. Din mariajul lor au rezultat două fete, Adriana, în vârstă de 14 ani, și Maya, în vârstă de 12 ani. Cel supranumit ”Briliantul” s-a căsătorit cu Sandra în data de 15 octombrie 2017. Nașii de cununie ai celor doi au fost fostul fotbalist și antrenor Cosmin Contra, și soția sa, Alina. Adrian Mutu și Sandra au împreună un băiețel, Tiago.
Pe contul său de pe o rețea de socializare, Adrian Mutu a dat publicității câteva fotografii cu cei patru copii ai săi. Fostul jucător de fotbal are o familie superbă, după cum se poate vedea și din imaginile de mai jos.
Care a fost prima poreclă a lui Adi Mutu
Adrian Mutu a dezvăluit care a fost prima sa poreclă și care este povestea acesteia. Acesta a mărturisit că una dintre poreclele pe care le-a avut a fost Broni.
Acesta a explicat, în cadrul emisiunii „Rețeaua de idoli”, realizată de Irina Păcurariu la TVR2, că s-a ales cu această poreclă a mâncat șapte porții de macaroane cu nucă și zahăr. „Cred că aveam în jur de 10 ani… Eram în în cantonament în Ucraina, la Odessa și am mâncat cam multe porții de paste cu nucă și zahăr… ceva de genul acesta. Mai precis 7 porții. Îmi amintesc că la sfârșit eram foarte plin. M-a văzut atunci antrenorul, domnul Mihai Ianovschi și a spus „Ai mâncat ca un brontosaur”. Și așa m-am ales cu porecla”, a dezvăluit Adrian Mutu.