Cum își EDUCĂ Andreea Răducan copiii. ”Este foarte important modul în care le comunicăm ceea ce ar putea să le îngreuneze viața, mai târziu”
Marea campioană la gimnastică artistică Andreea Răducan, în vârstă de 40 de ani, a explicat cum îi educă pe cei doi copii ai săi, Amira Sophia și Andrei Filip, pe care îi are din mariajul cu Daniel Tandreu.
Andreea Răducan este una dintre cele mai titrate sportive din lumea gimnasticii artistice. De-a lungul carierei sale, Andreea Răducan a fost medaliată cu aur pe echipe și argint la sărituri, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, multiplu medaliată la campionatele europene și mondiale de gimnastică artistică.
Cum își educă Andreea Răducan copiii. ”Trebuie ca ei să aprecieze și să înțeleagă acest lucru, nu pentru că așa spune mama, că nu e bine”
”Sunt încă mici și nu am ajuns la acest moment dificil cu gestionarea timpului petrecut pe tabletă sau telefon. Încă ne place să ne jucăm, să pictam, să colorăm. Urmărim și desene animate la televizor. Chiar dacă sunt mici, consider că este foarte important modul în care le comunicăm ceea ce ar putea să le îngreuneze viața, mai târziu. Faptul că nu este OK să stai toată ziua cu capul într-un ecran jucând diverse jocuri, fără a avea contact cu viața ta și lumea reală – trebuie ca ei să aprecieze și să înțeleagă acest lucru, nu pentru că așa spune mama, că nu e bine”, a spus Andreea Răducan.
”Dacă își doresc să mănânce ceva dulce, sigur că e bine să-și satisfacă pofta, însă să învețe singuri să se oprească din a mânca toată ciocolata, pentru că nu e sănătos, nu pentru că așa spune mama, că nu e bine. În concluzie, educație pentru echilibru și măsură în toate”, a adăugat aceasta.