De ce S-A MUTAT Iulia Vântur în India. ”Mintea a avut obiecții, a încercat să mă oprească”

Publicat: 28 05. 2024, 12:30

Iulia Vântur, în vârstă de 43 de ani, a explicat de ce s-a mutat în India, țară în care locuiește de mai mulți ani. ”Mintea a avut obiecții, a încercat să mă oprească”, a spus aceasta.

Iulia Vântur este stabilită de câțiva ani în India, țara de origine a iubitului ei, starul bollywoodian Salman Khan. În India, Iulia Vântur a reușit să își facă o carieră în showbiz.

Despre motivul care a determinat-o să plece în India a făcut Iulia Vântur declarații într-un interviu pentru revista Viva.

 

De ce s-a mutat Iulia Vântur în India. ”Probabil că aș fi regretat toată viața dacă n-aș fi încercat măcar”

”Inima mea a ales. Nu te pui cu inima mea, ea merge și până la capătul lumii, dacă așa simte. Mintea a avut obiecții, a încercat să mă oprească. Eram în spațiul meu foarte confortabil, acasă, în România. Aveam părinții, prietenii, lumea mea, viața mea, de care eram foarte mulțumită, o carieră de succes. Dar viața mi-a adus această opțiune și mi-am urmat sufletul, mi-am urmat vocea interioară. Probabil că aș fi regretat toată viața dacă n-aș fi încercat măcar”, a mărturisit Iulia Vântur.


Vedeta consideră că a făcut cea mai bună alegere mutându-se în India atât în ceea ce privește evoluția sa personală, cât și cea profesională.

”Am încercat, am crezut în alegerile sufletului meu și iată-mă, după mai bine de 7 ani… sunt tot în India. Și, cred că am făcut cea mai bună alegere pentru evoluția mea personală, care s-a extins apoi și în cea profesională. Mă bucur că am avut curaj. Am trăit experiențe unice, am învățat multe despre mine, despre viață, am cunoscut oameni remarcabili, oameni diferiți, cu mentalitate diferită. În India m-am maturizat, am devenit femeie cu adevărat. Nu am vorbit mult despre viața mea, poate o voi face într-o zi, pe îndelete… într-o carte”, a mai spus aceasta.