Prima pagină » Actualitate » Ela Crăciun, la un pas de a-și anula vacanța cu familia în Dubai. Care este motivul și de ce s-a răzgândit realizatoarea TV în ultimul moment

Ela Crăciun, la un pas de a-și anula vacanța cu familia în Dubai. Care este motivul și de ce s-a răzgândit realizatoarea TV în ultimul moment

Ela Crăciun, realizatoarea şi prezentatoarea emisiunii tv „Numai de bine”, difuzată pe Antena 3, a fost la un pas de a-şi anula vacanţă alături de familie în Dubai, de teama riscurilor implicate de o călătorie în actualele condiţii, cu toate că îşi planificase de mult timp această deplasare.

Însă, după o verificare amănunţită a măsurilor de protecţie impuse de autoritățile din Emiratele Arabe Unite, Ela a decis în ultimul moment că nu e cazul să își facă griji.

Astfel, celebra realizatoare TV a redescoperit bucuria de a fi turist într-una dintre cele mai sigure destinaţii, un loc în care de fiecare dată revine cu drag.

„Chiar dacă vin aproape în fiecare an cu familia în Dubai, de obicei în vacanţa copiilor, de această dată trebuie să recunosc că am fost temătoare având în vedere creşterea alarmantă a cazurilor din ţară. Abia în momentul în care am avut confirmarea că Dubai este o destinaţie sigură, am decis să mergem. Ne-am convins astfel pe cont propriu de condiţiile foarte stricte din Emiratele Arabe. Intrarea se făcea aproape peste tot doar pe bază de test, iar în Abu Dhabi unde am mers acum pentru prima dată şi ne-a plăcut la nebunie, regulile au fost şi mai dure“, a declarat Ela Crăciun.

În ciuda momentului şi a dificultăţilor, care în mod normal ar influenţa o vacanţă normală, Ela Crăciun s-a bucurat de multe clipe de relaxare alături de familia sa, împreună cu care care a descoperit mereu noi obiective.

Ela Crăciun, alături de copiii săi în vacanța din Dubai

„Dacă dimineaţa stăteam la plajă şi după-amiaza aveam tot felul de activităţi pentru copii, de la vizitat Warner Bros. World Abu Dhabi, la mersul la Aquapark, la Kidzania, un loc de joacă testat de copii, în care pot încerca diverse meserii. Pentru Nicho cel bun obiectiv a fost Aquarium, unde a fost impresionat de toate animăluţele văzute acolo. Am plecat din această vacanţă cu multă recunoştinţă pentru sănătatea întregii familii şi bucuroşi că am putut fi cu toţii din nou împreună aici”, a mai spus Ela despre ce a înseamnat pentru ea şi familia sa această vacanţă.

Realizatoare TV, autoare şi blogger de succes, Ela Crăciun pregăteşte în prezent lansarea unei noi cărţi, dar a inaugurat de curând un nou program special de parenting, intitulat „De la SOS Mama, la ZEN Mama”.

Mai mult, în paralel lucrează la un audiobook destinat deopotrivă adolescenţilor şi părinţilor, care trebuie să facă faţă provocărilor acestei etape.

„Ȋn momentul de faţă am foarte multe proiecte în desfăşurare, ceea ce recunosc că unori poate fi copleşitor şi m-a făcut să îmi doresc o vacanţă poate chiar mai mult ca în alţi ani. Am venit aici să îmi încarc bateriile şi să petrec timp de calitate alături de copiii şi de soţul meu. Toate proiectele mele au un mare obiectiv comun şi anume acela de a le oferi oamenilor informaţii de calitate, validate de specialişti, de care avem cu toţii nevoie”, a mai precizat Ela Crăciun.

Vă recomandăm și: Ela Crăciun l-a primit în familie pe Michael Douglas. Ce grad de rudenie îi leagă pe cei doi