FOTO | Ela Crăciun s-a bucurat din plin de vară, cu patru vacanțe și peste 20 de costume de baie
Ela Crăciun s-a bucurat vara aceasta în total de patru vacanțe, toate alături de familia sa, cu toate că declara de curând că își dorește foarte mult un concediu doar pentru ea. A ales de fiecare dată destinații însorite, în care să petreacă timp de calitate cu familia și prietenii, iar acum se pregătește din plin de începerea unui nou an școlar care poate fi o mare provocare atunci când ai trei copii de vârste diferite.
„Vara asta ne-am bucurat din plin de patru vacanțe, toate la mare. Am fost în Grecia, la un superb resort din Creta, de două ori am stat la Reina del Mar, în Bulgaria și o dată la Thracian Cliffs, unde sărbătoresc de fiecare dată aniversarea nunții noastre. Din toate aceste vacanțe bineînțeles că nu a lipsit colecția mea de costume de baie. Eu am o mare pasiune pentru costumele de baie. De când l-am născut pe Alex însă, pe corpul meu au rămas niște semne, așa că port costume de baie întregi. Așa că pentru a nu mă plictisi, îmi place să am de fiecare dată când merg în vacanță câte un costum diferit pentru fiecare zi. Am deja în total peste 20 de costume de baie”, a declarat Ela Crăciun încântată de bilanțul verii sale.
Celebră autoare, coach de parenting și nu în ultimul rând realizator și prezentator tv, Ela Crăciun știe că acum vacanța se apropie de final și a început deja pregătirile, pentru a da start cu ușurintă unui nou an școlar pentru toți cei trei copii ai săi, toți aflați în forme de învățământ diferite.
Provocarea va fi una pe cinste căreia Ela trebuie să îi facă față alături de fiul său Alex (16 ani), fiica sa Alesia (10 ani) și mezinul Nicholas, în vârstă de doar 3 anișori.
Pentru comunitatea sa se anunță o perioadă plină de sfaturi și recomandări menite să îi ajute atât pe părinți, cât și pe micuți să se bucure de nou an școlar.
Vă recomandăm și:
- Ela Crăciun face față cu brio începutului de an școlar, chiar și cu trei copii: „Credeți că e prea mult sau prea complicat?”
- Fiul cel mare al Elei Crăciun este copia fidelă a actorului Paul Walker
- Ela Crăciun demontează mitul mamei eroine, în noul său E-book „De la SOS Mama, la ZEN Mama”
- Ela Crăciun, agresată de un șofer ride-sharing violent. Vedeta TV a sunat imediat la 112
- Ela Crăciun are un nou look, după ce și-a făcut lifting de sprâncene
- Ela Crăciun și Ovidiu Yang fac împreună un seminar online despre secretul unei relații de succes
- Surpriză fabuloasă pentru Ela Crăciun, la împlinirea vârstei de 40 de ani
- Ela Crăciun vrea să fie mereu tânără, doar cu ajutorul surorii sale