FOTO / Cum a ajuns Coraima Torres să joace în telenovela ”KASSANDRA”. Amănunte neștiute despre vedetă

Publicat: 21 03. 2024, 14:30

Actrița Coraima Torres, în vârstă de 50 de ani, care a jucat rolul principal în telenovela ”Kassandra”, a povestit cum a ajuns să interpreteze rolul respectiv.

La începutul anilor ’90, telenovela ”Kassandra” făcea furori în rândul publicului din România, și nu numai. Rolurile principale erau interpretate de Osvaldo Rios, un adevărat Don Juan, și Coraima Torres, o brunetă focoasă. Osvaldo Rios și Coraima Torres au făcut unul dintre cele mai frumoase cupluri de pe micile ecrane grație telenovelei respective, lucru care le-a adus milioane de fani în întreaga lume.

Actrița din Venezuela a povestit, la o emisiune online, cum a ajuns să interpreteze rolul care i-a adus faima mondială și cum a reușit să impresioneze la casting.

Cum a ajuns Coraima Torres să joace în telenovela ”Kassandra”. S-a dus acasă la scenaristă îmbrăcată în hainele personajului

În anul 1989, Coraima Torres era o adolescentă care, după terminarea liceului, a intrat la facultatea de Drept. Voia să aleagă același drum ca una dintre surorile sale mai mari, Olga, care era avocată, dar cocheta și cu actoria. Coraima Torres a cunoscut lumea actoriei însoțind-o pe sora sa la diverse filmări. La un moment dat, la o astfel de filmare a surorii sale, Coraima a fost văzută de directorii unui post de televiziune, care i-au intuit potențialul. Astfel a ajuns să joac în prima sa telenovelă – ”Gardenia”, alături de Caridad Canelon și Orlando Urdaneta.

”Acolo a început cariera mea”, a spus actrița.

Ulterior a obținut primul ei rol principal, fără niciun fel de casting. Este vorba despre personajul jucat în telenovela care i-a adus succesul mondial – ”Kassandra”. Scenarista telenovelei, Delia Fiallo, o văzuse jucând și a fost impresionată de talentul ei, astfel că și-a dorit nespus ca ea să fie cea care îi dă viață focoasei țigănci care trăia într-un circ, relatează eluniverso.com.

 

 

După ce a aflat că este dorită în rolul principal pentru telenovela ”Kassandra”, Coraima Torres s-a îmbrăcat în haine de țigancă și a mers acasă la scenarista serialului, care a fost impresionată de cum actrița își dorea să intre cât mai bine în rol.

”Ceea ce am trăit atunci a fost cu adevărat neașteptat pentru mine. Iar faptul că povestea de dragoste din ”Kassandra” a stârnit atâtea emoții peste tot a fost cu adevărat uluitor”, a mai declarat Coraima Torres.

În plan personal, Coraima Torres a fost căsătorită, timp de 25 de ani, cu actorul Nicolas Montero, din mariajul celor doi rezultând un băiat, Manu Nico Montero.