Frumoasa fetiță a lui Marcel Pavel a împlinit 8 ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis artistul
Cântărețul Marcel Pavel este un tată mândru de cei trei copii ai săi. Pe 1 iulie, fetița lui, Iuvenalia, a împlinit 8 ani și artistul i-a transmis un mesaj emoționant în mediul online. Părinții săi i-au organizat o petrecere pe cinste.
Marcel Pavel (61 de ani) s-a căsătorit în 1992 cu Violeta Șmîșleaeva, fostă balerină a Teatrului Bolșoi din Moscova. Cuplul are trei copii. Cei doi băieți, Sasha și Richard, sunt amândoi interesați de o carieră muzicală. În 2013 s-a născut și fiica familiei Pavel, care a primit două nume, Ioana și Iuvenalia, după bunicul din partea mamei.
Artistul i-a pregătit fiicei sale, pe 1 iulie, o petrecere și i-a transmis un mesaj emoționat pe Facebook.
”Ce repede trece timpul! În urmă cu 8 ani ai apărut pe această lume, draga mea fetiță…. erai o mogâldeață, iar pe chipul tău numai zâmbet! LA MULȚI ANI, IUVENALIA! Să-ți fie drumul vieții presărat cu sănătate, lauri, iubire și fericire! TE IUBIM!”, a scris Marcel Pavel.
Cum a început povestea de dragoste dintre Marcel Pavel și soția sa
Soția artistului a dezvăluit cum a început povestea de dragoste dintre ea și Marcel Pavel.
”Pe soțul meu l-am cunoscut în ’92. Și atunci trăiam vremuri tulburi, cu multe schimbari, însă atunci aveam încredere că sunt schimbări în bine! Acum, din păcate, se lucrează intens la distrugerea încrederii în orice. Eram și tineri, mai ales eu. Nu a fost dragoste la prima vedere, nici la a doua, dar Marcel a fost întotdeauna charismatic și a reusit să-mi pătrundă în minte și în inimă. Dar nu, nu mă vedeam lângă el, și cum aș fi putut spera: eu, balerină, el, cântăreț… nu era o combinație câștigătoare! Acum, după 28 de ani și trei copii împreună, pot să spun că, probabil, m-am înșelat… Probabil!”, a declarat soția lui Marcel Pavel, pentru femeide10.ro.
Soția lui Marcel Pavel a mărturisit că a reușit să învețe limba română după ce artistul i-a luat un ghid de conversație de la un anticariat.
”Așa cum e și firesc, venind de la Moscova, nu știam o boabă de română. Niște cuvinte și fraze uzuale am învățat repede, dar nu-mi erau de-ajuns, pentru a relaționa serios cu cineva. Dar am căzut de comun acord, eu și Marcel, ca, la nevoie, să comunicăm în engleză. Eu aș fi vrut ca el să mă învețe română, însă nu am putut să suport stilul prea rigid și pretențios al dascălului. Drept urmare, soțul meu a făcut un gest foarte frumos : mi-a luat de la un Anticariat un ghid de conversație. Așa am reușit să păstrăm liniștea în familie, iar eu am învățat, singură și fără stres, limba română”, a mai dezvăluit soția artistului.