Prima pagină » Diverse » Showbiz » Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei, prima reacție, după UCIDEREA brutală a soției sale: „Este distrus și el. A iubit-o foarte mult”

Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei, prima reacție, după UCIDEREA brutală a soției sale: „Este distrus și el. A iubit-o foarte mult”

Gabriel Vasiliu, fostul concurent de la „Puterea Dragostei”, trăiește o adevărată tragedie, de când a aflat că soția sa, Ana Maria, a fost ucisă în Olanda.

Gabriel Vasiliu a primit o lovitură puternică din partea destinului, când a aflat că soția sa, Ana Maria a fost ucisă în Olanda de un cetățean britanic. La acest moment, Gabriel se află într-o închisoare din România, unde execută o pedeapsă de trei ani pentru trafic de persoane. Vestea că soția lui a fost victima unei crime l-a lovit, însă, ca un fulger.

Autoritățile din Olanda refuză să ofere mai multe detalii, având în vedere că ancheta este în desfășurare. Sora femeii a venit din Spania pentru a identifica trupul neînsuflețit al Anei Maria Vasiliu.

Se pare că Gabriel Vasiliu și soția sa se separaseră, după ce el intrase după gratii. Cu toate acestea bărbatul este devastat de moartea ei. Mama lui Gabriel se află în stare de șoc și nu poate crede că nora ei a avut un astfel de sfârșit.

O fostă concurentă de la Puterea Dragostei, Daian Marcu, a păstrat legătura cu Gabriel Vasiliu și după finalul show-ului. Aceasta a declarat că Gabriel este copleșit de ceea ce se întâmplă.

“Gabriel era un băiat foarte bun, cu mult bun simț. Noi am avut mai mult o relație de prietenie în timpul emisiunii de la Kanal D. Am mai vorbit o perioadă după ce am ieșit de la Puterea Dragostei.

Am rămas șocată când am auzit de acest deces. Nu o ştiam personal pe soția lui, însă ce s-a întâmplat este înfiorător. Astăzi, am luat legătura cu mama lui și am aflat că el este arestat. Familia lui Gabriel nu știe detalii despre moartea soției acestuia. Doar că a decedat și nimic mai mult, momentan.

Nu am idee dacă ei au mai păstrat legătura după separare. Mă refer aici la condamnarea lui. Nu mi-a zis nimic. Mama lui plângea. Nu este ușor. Gabi este distrus și el. A iubit-o foarte mult. El și-a dorit această familie. Îi transmit condoleanțe și să fie puternic! Apropiații lui cu siguranță îi vor fi alături și îl vor susține”, a spus Daiana Marcu, potrivit Fanatik.

Citește și:

Ce AVERE are Iancu Sterp de la „Survivor România All Stars” / „Războinicul” este în finala competiției, alături de Zanni și de Andrei Ciobanu

FOTO / Andreea Mantea dă detalii despre fiul ei. ”Provocările ca mamă se schimbă”

Cine era Bafto, vlogger-ul ucis de motociclistul Americanu. „Punctul meu forte este să beau” (VIDEO)

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele