Ilinca Vandici dă DETALII despre fiul ei. ”Avem discuții care pe mine mă bucură”

Publicat: 08 08. 2024, 12:30

Ilinca Vandici, în vârstă de 37 de ani, a oferit câteva detalii despre fiul ei, Zian. ”Avem discuții care pe mine mă bucură”, a spus aceasta.

Ilinca Vandici este una dintre cele mai cunoscute vedete TV. De-a lungul anilor, aceasta a lucrat la mai multe posturi de televiziune și a moderat mai multe show-uri. În ultimii ani, Ilinca Vandici a fost prezentatoarea show-ului ”Bravo, ai stil! Celebrities”, la Kanal D.

În ceea ce privește viața personală, Ilinca Vandici a fost căsătorită cu Andrei Neacșu. Vedeta de televiziune a devenit mămică pentru prima oară în vara anului 2017, atunci când l-a adus pe lume pe băiețelul ei, Zian. În data de 13 mai 2023, Ilinca Vandici a confirmat, printr-o postare pe care a făcut-o pe contul ei de socializare, că s-a separat de cel care i-a fost soț. Ilinca Vandici și fostul ei soț se ocupă în continuare de creșterea băiețelului lor, Zian.

Despre băiatul ei, Zian, a dat prezentatoare TV câteva amănunte pentru click.ro.

Ilinca Vandici dă detalii despre fiul ei. ”El înțelege limitele atunci când se impun, știe și de ce, și negociem acolo unde este cazul”

 

”Este un copil cu personalitate, extrem de iubit, iar starea lui de bine, echilibrul lui sunt aspecte esențiale pentru mine în ceea ce îl privește. Ne înțelegem foarte bine, pentru că între noi a existat dintotdeauna o comunicare excelentă. El înțelege limitele atunci când se impun, știe și de ce, și negociem acolo unde este cazul. Îmi doresc să își păstreze personalitatea, dar și să fie conștient de deciziile sale și de faptul că acestea au și consecințe. Mi se pare că se responsabilizează în acest fel, chiar dacă vorbim, evident, de decizii specifice vârstei lui. Avem o relație frumoasă, sănătoasă, în care comunicarea și iubirea sunt elementele esențiale”, a spus Ilinca Vandici despre fiul său.

”În mare parte împreună ieșim la locurile de joacă, în parc, facem Lego, ne uităm la filme pentru copii, mâncăm împreună. Avem activități în sfera asta, care mi se par recreative. Dar în aceste momente avem discuții care pe mine mă bucură, mai ales împărtășirea curiozităților pe care le are; căutăm răspunsuri împreună și ador să facem asta”, a adăugat prezentatoarea TV.